Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretele de promulgare a Legii privind Codul de procedura civila (Cpc) si a Legii privind Codul de procedura penala (Cpp). „Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat miercuri, 30 iunie, decretele de promulgare a Legii privind codul de procedura civila si a Legii privind codul de procedura penala”, se arata intr-un comunicat al Presedintiei remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX.
Deputatii au adoptat, martea trecuta, proiectele privind Codul de procedura civila si Codul de procedura penala.
Presedintele Traian Basescu trimisese, cu o zi inainte, scrisori presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, in care reinnoia solicitarea ca, pana la intrarea in vacanta parlamentara, cele doua Camere sa aprobe proiectele Codului de procedura penala si Codului de procedura civila.
In 25 iunie 2009, in urma asumarii raspunderii Guvernului, Legile privind Codul penal si Codul civil au fost adoptate de Parlament.
In 24 iulie 2009, noile Coduri penal si civil au fost publicate in Monitorul Oficial, Guvernul avand termen un an sa supuna Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea in aplicare a acestora.
Codul civil a fost publicat in Monitorul Oficial numarul 511. El intra in vigoare la data care va fi stabilita in legea pentru punerea in aplicare a acestuia.
In termen de 12 luni de la data publicarii Codului civil, Guvernul este obligat sa supuna Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea in aplicare a codului civil.
La fel si in cazul Codului penal, publicat in Monitorul Oficial numarul 510 din 24 iulie 2009. Guvernul are termen un an pentru a supune Parlamentului o lege prin care sa anunte termenul de intrare in vigoare.
Presedintele Traian Basescu a mai transmis, in 2 iunie, o scrisoare presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor in care solicita Legislativului sa adopte, pana la sfarsitul acestei sesiuni, Codurile de procedura penala si civila.
„Romania se afla inca sub Mecanismul de Cooperare si Verificare in domeniul justitiei si luptei impotriva coruptiei. O etapa importanta a procesului de monitorizare a reformelor din domeniul justitiei o reprezinta Raportul Comisiei Europene care urmeaza a fi adoptat in vara acestui an. O evaluare pozitiva in acest document va fi posibila in conditiile in care Parlamentul Romaniei va adopta Codul de procedura penala si Codul de procedura civila cat mai curand posibil. in acest sens, revin la scrisoarea transmisa dumneavoastra in luna aprilie a.c., solicitandu-va adoptarea celor doua Coduri sus-mentionate, pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare”, se arata in scrisoarea transmisa de catre presedintele Basescu. (Mediafax)