Recent, au avut loc adunarile generale ale celor cinci sectiuni ale Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), respectiv Servicii, Industrie, Comert, Turism si Membri Colectivi. In cadrul acestora au fost abordate atat probleme organizatorice – alegerea reprezentantilor pentru adunarea generala a Camerei bucurestene, aprobarea rapoartelor de activitate pentru perioada iulie 2009-iunie 2010 – cat, mai ales, prioritatile sectiunilor in aceasta perioada dificila din punct de vedere economic, directiile in care grupurile de lucru constituite la nivelul sectiunilor ar trebui sa-si orienteze activitatea, modalitatile concrete in care companiile isi pot dezvolta afacerile in conditii de criza.
Realizarea „Cartei Albe a entitatilor de cercetare-dezvoltare-inovare pe anul 2010”, elaborarea unor propuneri de modificare a programelor operationale si transmiterea acestora la autoritatile competente, organizarea constanta a unor actiuni de informare a membrilor privind competitiile deschise pentru accesarea de fonduri europene, dar si a unor evenimente menite sa apropie mediul academic de mediul economic si de presa sunt cateva dintre reperele activitatii Sectiunii Servicii in perioada scursa de la precedenta adunare generala. De asemenea, a fost remarcata activitatea sustinuta a grupurilor de lucru Cercetare-Dezvoltare-Inovare, Atragere Finantari si Absorbtie Fonduri Structurale si de Coeziune.
in ceea ce priveste Sectiunea Comert a Camerei bucurestene, potrivit strategiei de relatii externe a CCIB, s-a urmarit dezvoltarea relatiilor comerciale cu tarile din Balcani, Orientul Mijlociu, Asia Centrala si de Sud-Est, America Latina, Africa de Nord, fara a neglija spatiul comunitar. De asemenea, prin intermediul forumurilor economice si seminariilor internationale desfasurate in Capitala, companiile bucurestene au avut posibilitatea de a-si promova produsele si serviciile si de a initia proiecte de cooperare cu firme din strainatate. Pentru perioada urmatoare se are in vedere continuarea actiunilor de promovare a ofertei tarii noastre prin intermediul unor reprezentante ale CCIB in strainatate, indeosebi in spatiul extra-UE, dublate de expozitii permanente cu produse romanesti. Astfel, pe langa reprezentanta Camerei bucurestene din Emiratul Sharjah, vor fi deschise reprezentante ale CCIB in Vietnam, Turkmenistan, China si Spania.
Firmele bucurestene au posibilitatea, dupa cum s-a subliniat in raportul de activitate al Sectiunii Industrie, sa-si califice si recalifice angajatii, in mod gratuit, in cadrul unor proiecte complexe de instruire profesionala (finantate prin POS-DRU)

derulate de CCIB. De asemenea, Camera bucuresteana este implicata in proiecte
vizand sprijinirea infiintarii de noi platforme tehnologice nationale afiliate la platformele tehnologice europene, crearea de retele de informare si asistenta pentru cercetare-inovare si transfer tehnologic, securitatea energetica, dezvoltarea culturii organizationale, realizarea de centre pilot pentru dezvoltarea afacerilor, cresterea competitivitatii IMM.
Sectiunea Membri Colectivi a CCIB are, conform hotararii adunarii generale, un nou presedinte, si anume Laurentiu Zamfir, reprezentantul Institutului de Prognoza Metalurgica a tarilor Balcanice. Pentru perioada urmatoare se urmareste organizarea unor actiuni de consultare a membrilor in ceea ce priveste initiativele legislative cu impact asupra mediului de afaceri, conturarea unui punct de vedere coerent si consistent si prezentarea acestuia, de catre CCIB, autoritatilor competente.
Colaborarea cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) si cu Primaria Generala a Capitalei in vederea desfasurarii unor actiuni de amploare vizand promovarea Bucurestiului ca obiectiv turistic si nu numai ca centru al turismului de afaceri este una dintre prioritatile Sectiunii de profil a CCIB, alaturi de organizarea de misiuni economice si de targuri. in context, mentionam ca, in perioada 23-25 iulie 2010, CCIB organizeaza la Sala Palatului manifestarea expozitionala Last Minute Holiday Expo.

Biroul de presa al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here