Majorarea TVA duce la cresterea inflatiei si ingreuneaza o data in plus creditarea. Luni dimineata, pietele financiare au aratat insa ca « o masura proasta e mai buna decat nici o masura ». 
«Majorarea TVA este, fara indoiala, o masura care va contribui la scaderea consumului, date fiind preturile in crestere cu 8- 10%- dupa cum se estimeaza- asa incat vom asista cu siguranta la o scadere suplimentara a consumului, ceea ce constituie o prima piedica in calea iesirii Romaniei din recesiune ; cea de-a doua piedica o reprezinta insa consecintele asupra creditarii : prin efectul pe care il va avea in sensul cresterii inflatiei, majorarea TVA ar putea forta Banca Nationala sa creasca dobanda de referinta- sau in orice caz sa nu o mai scada- astfel incat creditarea va ramane <<scumpa>> si greoaie ”, a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est.
In ceea ce priveste moneda nationala, pietele financiare au reactionat foarte violent vineri, dupa ce respingerea de catre Curtea Constitutionala a taierii pensiilor cu 15% a blocat aplicarea intregului set de masuri de austeritate. Leul a urcat vineri pana la maximul de 4,2831 Lei pentru 1 Euro, insa, a mai recuperat usor din pierdere catre sfarsitul sedintei de tranzactionare. « Toti investitorii au vazut pericolul neacordarii urmatoarei transe din imprumutul FMI si au reactionat », subliniaza analistii X-Trade Brokers.
« Anuntul privind majorarea TVA a fost insa facut in weekend, cand pietele financiare erau inchise, asa incat acestea au preluat destul de slab <<socul initial>>, cotatiile la primele ore ale zilei situandu-se in jurul valorilor de vineri. Tendinta de depreciere a monedei nationale este insa evidenta », a aratat Victor Safta.
Majorarea TVA se va rasfrange asupra populatiei, dar consecintele pe termen lung le vor avea, fireste asupra sectorului privat ; scaderea consumului din cauza preturilor mari va determina si mai multe firme sa isi reduca productia, sa concedieze angajati etc, iar efectul « se va perpetua in spirala, pe termen mediu si lung », spun analistii X-Trade Brokers.
« Pentru a fi suportabila de catre sectorul privat, masura majorarii TVA ar trebui insotita de altele care sa sprijine companiile, astfel incat – macar o mare parte dintre acestea- sa poata sustine o parte din cresterea de pret, astfel incat aceasta sa nu mai ajunga la consumatorul final si sa descurajeze consumul », a precizat Victor Safta.
Pentru anul curent, date fiind elementele prezente, analistii X-Trade Brokers se asteapta ca economia Romaniei sa scada cu minim 2%. « Cred ca deja problema se pune in privinta evolutiei economiei in anul 2011 si ce masuri ar trebui luate pentru ca in anul viitor Romania sa iasa din recesiunea economica », a aratat Victor Safta.
 
****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002, cu filiale in multe tari europene (Cehia, Slovacia, Spania, Italia, Germania, Romania, Rusia etc), precum si in Asia (China si India), fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport contracte tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme on-line de exceptie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii, iar echipele locale ofera gratuit cea mai competenta consultanta de profil.
La nivel european, X- Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 50 miliarde Euro.
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, CNVM. Obiectivele locale de business prevad atingerea unui volum de tranzactii de minim 800 milioane Euro pe luna pana la sfarsitul anului in curs. 
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here