imagesCA17OSDVIn timp ce sindicatele sustin ca peste 60% dintre cadrele didactice au participat la greva de ieri, reprezentantii ministerului spun ca numarul protestatarilor a fost doar jumatate. Greva generala, care a debutat ieri in sectorul bugetar, nu a produs nici pe departe valva pe care o anuntau sindicalistii zilele trecute. Ba mai mult, desi protestele ar trebui sa continue si astazi, tot mai multi salariati de la stat au anuntat ca reincep lucrul, iar o parte dintre mitingurile programate in tara au fost anulate din cauza lipsei de participanti.Sa fie de vina vremea, neincrederea salariatilor in liderii de sindicat sau presiunile pe care sefii le fac asupra angajatilor?
 
Oricare ar fi cauza, cert este ca greva si protestele anuntate nu au avut efectele pe care le preconizau confederatiile sindicale, doar o parte dintre salariatii aflati ieri in greva continuand si astazi protestele.
 
Angajatii de la Metrorex si-au tinut promisiunea de a face astazi greva, desi cu patru ore mai scurta decat anuntasera initial, in timp de salariatii de la RATB au renuntat de tot la greva de dimineata.
 
Singurii care continua greva si astazi sunt cei aproximativ 65.000 de sindicalisti afiliati la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) , care spun ca vor fi in greva pe termen nelimitat.
 
“FNSAa mobilizat toate sindicatele din majoritatea consiliilor judetene, municipiile resedinta de judet, din orasele si comunele de pe intreg teritoriul tarii, afiliate, exceptie facand organizatiile sindicale de la nivelul primariilor din municipiile Brasov, Targu Mures, Arad. Un caz aparte il reprezinta Primaria municipiului Piatra Neamt unde s-au exercitat presiuni asupra salariatilor de a nu participa la greva, acestia cedand acestui tip de santaj, reluandu-si activitatea dupa doua ore de la declansarea grevei ”, se arata intr-un comunicat al sindicatelor.
 
Nici in cazul profesorilor nu se stie clar cati au participat la greva de ieri. In timp ce sindicatele spun ca mai mult de 60% dintre profesori au oprit lucrul, ministrul Educatiei spune ca doar 35% nu au muncit, iar proba de bacalaureat s-a desfasurat suta la suta in conditii normale.
 
Din cauza schimbarii membrilor din comisiile de bacalaureat, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) ameninta ca va il da in judecata pe ministrul Daniel Funeriu.
 
„Sunt sanse ca unele comisii sa fie ilegale, deoarece minsitrul a dat un ordin prin care a schimbat unii membri ai acestor comisii si daca justitia declara aceste comisii ilegale, bacalaureatul se va repeta”, a declarat secretarul general al FSLI, Liviu Pop.

Sindicatele sustin ca profesorii nu intra nici astazi la ore, nestiindu-se in acest moment cati mai participa la greva.
 
La nivel national, in unele judete greva continua, atat la nivelul administratiei publice, cat si in invatamant, in altele, bugetarii au inceput lucrul.
 
In Vaslui, de exemplu, in timp ce angajatii primariei continua greva inceputa ieri, cadrele didactice au ales sa intre la ore.
 
Angajatii Primariei Bucuresti au anuntat, de asemenea, ca reiau lucrul de astazi, la fel si cei din Cluj.
 
Functionarii din Primaria Timisoara, in schimb, au intrat astazi in greva generala.
 
Filiala Bistrita-Nasaud a Blocului National Sindical a anulat mitingul programat sa aiba loc, astazi, in fata prefecturii, intrucat nu a reusit sa adune suficient de multi participanti.
 
Potrivit Cartel Alfa, astazi au loc mitinguri de protest in fata prefecturilor din judetele: Alba, Arges, Bacau, Bistrita Nasaud, Buzau, Calarasi, Dambovita, Dolj, Galati, Iasi, Mures si Timis. Numarul membrilor de sindicat care participa, insumat, la actiunile de protest este de peste 14.000 de oameni.
 
Maine vor avea loc actiuni de protest in fata prefecturilor din Gorj, Cluj si Constanta, unde vor participa peste 13.000 de sindicalisti.
 
In data de 3 iunie, actiunile de protest vor avea loc in judetele: Brasov, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Maramures si Mehedinti. In cursul celei de a treia zile de proteste sunt asteptati peste 5.700 de sindicalisti. (Sursa: incont.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here