imagesCA2LHOSUConsiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis, marti, reducerea dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte, la minimul istoric de 6,25%, si mentinerea ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei, la 15%, si in valuta, la 25%. Reducerea dobanzii de politica monetara la 6,25% pe an este aplicabila incepand de miercuri, 5 mai.

Totodata, banca centrala a reiterat ca urmareste gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar.

CA al BNR a analizat si aprobat miercuri si raportul trimestrial asupra inflatiei, document ce va fi prezentat joi, 6 mai, intr-o conferinta de presa.

Banca centrala a redus de la inceputul acestui an dobanda cu 1,75 puncte procentuale, de la 8% la 6,25%, in cadrul a patru sedinte de politica monetara.

In primele doua sedinte de politica monetara din acest an, din lunile ianuarie si februarie, banca centrala a scazut dobanda cu cate 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7%. Dobanda de politica monetara s-a mai situat la 7% pe an in perioada iunie- noiembrie 2007, ajungand atunci la nivelul minim istoric.

In luna martie, CA al BNR a hotarat diminuarea dobanzii de politica monetara cu inca 0,5 puncte, la un nou nivel minim istoric de 6,5% pe an. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here