Seful statului regreta neclaritatile rezultate in urma discursului de la dezbaterea despre noua lege a educatiei, informeaza Presedintia, precizand ca Traian Basescu „nu a dorit sa minimalizeze eforturile extraordinare” ale medicilor, dar considera ca este nevoie de cresterea calitatii educatiei. „Presedintele Romaniei, Traian Basescu, regreta neclaritatile rezultate in urma discursului sustinut luni, 29 martie a.c., in cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educatiei. Presedintele Traian Basescu a avut in vedere, in primul rand, nevoia cresterii calitatii educatiei noilor generatii de medici. Presedintele a plecat de la concluziile Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniul Sanatatii Publice din Romania, care arata ca tara noastra se afla pe primul loc in interiorul Uniunii Europene in ceea ce priveste decesele evitabile (decese care prin actiunea medicala, de regula sunt evitate in celelalte tari membre UE)”, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.
Un alt argument este actuala aglomerare a spitalelor ca urmare a diagnosticelor incomplete sau incorecte, sustine Presedintia.
„In Romania, potrivit documentului mentionat, multe afectiuni care sunt tratate in cadrul spitalelor ar putea fi solutionate la nivelul asistentei primare sau in ambulator. Astfel, in document se precizeaza ca pana la 57% din cazurile tratate in spital ar trebui tratate in afara acestuia conform practicii europene. Totodata, acelasi document arata ca numarul interventiilor chirurgicale asupra persoanelor spitalizate este de aproape trei ori mai mare decat media UE”, se arata in material.
„Presedintele nu a dorit sa minimalizeze eforturile extraordinare depuse de medicii romani in locurile in care acestia isi desfasoara activitatea, insa considera ca sistemul nu poate fi imbunatatit in absenta unei cresteri solide a calitatii educatiei in universitatile de profil”, se arata in comunicat.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la o dezbatere privind noua lege a educatiei, ca o comisie prezidentiala care a evaluat sistemul de sanatate din Romania arata ca rata de rateu in diagnostic ajunge la peste 40%, apreciind ca acesta este un efect al sistemului de educatie. (Mediafax)