Oamenii si specificul lor joaca un rol cheie in domeniul tehnologic in comertul cu produse si solutii IT. Progresul tehnologic creeaza un mediu nou, in care calitatile umane devin din ce in ce mai importante, si este esential sa gasim echilibrul pentru aceasta situatie. Aceasta a fost concluzia finala a Conferintei „„, care a reunit 600 dintre cei mai importanti parteneri si clienti, precum si reprezentanti ai producatorilor din intreaga lume.

Pe langa subiectele despre blockchains, distributie, tehnologie, inteligenta artificiala si solutii digitale, toti vorbitorii de la conferinta au subliniat importanta relatiilor si calitatilor umane. S-a acordat atentie si subiectelor legate de inteligenta emotionala, definirea si realizarea obiectivelor, gandirea critica si cerintele setate de millennials pentru mediul de lucru. Trebuie sa invatam sa folosim tehnologia in moduri unice pentru a obtine avantaje competitive, totusi, trebuie sa ne amintim ca progresul tehnologic a creat o lume noua, in timp ce omul din ea este, in esenta, acelasi. In tot acest timp, avem asteptari de la om sa detina abilitati noi – abilitatea de a se adapta vitezei si de a dezvolta calitati cum ar fi gandirea critica si inteligenta emotionala.

Aspectul digitalizarii si implicarea oamenilor joaca un rol la fel de important in dezvoltarea si consolidarea ecosistemelor industriale si este necesar echilibrul intre cele doua aspecte. Svens Dinsdorf, CEO al ELKO, a subliniat in deschiderea conferintei: „Tehnologiile sunt destinate imbunatatirii eficientei, dar trebuie folosite in mod logic. Exista anumite lucruri care nu pot fi automatizate, de exemplu, o afinitate clara cu un client. Intre timp, umanitatea este cheia, atunci cand este nevoie sa se faca distinctia intre competitori”. Date importante, tehnologii si idei actualizate nu pot avea valoare, atata timp cat nu exista implicare umana, cu abilitatea de a impartasi cunostintele si de a dezvolta noi solutii.

”In primul rand este importanta crearea unei culturi a inovarii in cadrul companiei, pentru a oferi posibilitatea angajatilor de a gandi si de a actiona ca antreprenori – ceea ce va permite o crestere mai rapida si a business-ului. In prezent, societatea este orientata catre obtinerea unui rezultat, dar uneori procesul, care ofera cea mai mare satisfactie, este uitat”, a subliniat Zuarguss, seful Fundatiei pentru Dezvoltarea Intelectuala din Letonia. ”Pe de alta parte, atingerea obiectivelor este afectata semnificativ de faptul ca, in prezent, oamenii sunt suprasaturati de volumul mare de informatii si, la inceputul zilei de munca, atunci cand ai de rezolvat sarcini complicate, este foarte usor sa intri intr-un proces nepotrivit de amanare, abordand mai curand sarcinile cele mai putin importante. Pentru o indeplinire mai rapida si mai de succes a obiectivelor, este deosebit de importanta concentrarea pe o singura activitate, fara a uita scopul si cautand motivatia proprie”, a subliniat Andrejs Gavrilovs, directorul de vanzari ELKO Baltic.

Volumul mare de date a fost semnalat a fi una dintre cele mai mari provocari ale momentului. “Sintagma paralizia analizei caracterizeaza situatia in care sunt obtinute atat de multe date incat compania sau angajatii nu mai au capacitatea de a distinge intre informatiile valoroase din restul datelor de fond” a declarat Edgars Lapiņš, director de marketing al Accenture Letonia. Acest lucru afecteaza in mod semnificativ capacitatea companiei de a adopta decizii importante. Asa cum a mentionat Phil Rowley, directorul de inovatie la PHD Global Business, „…in ciuda cantitatii imense de gigabytes de date disponibile pe internet, se utilizeaza doar circa 0.5% din toate datele disponibile.”

Discutand despre tendintele din sectorul de distributie, se asteapta ca cele mai mari progrese sa se inregistreze anul acesta in zonele de clouding, securitate, internet si centre de date, a subliniat Peter Van Den Berg, director regional european al Global Technology Distribution Council. Acest progres nu este insa posibil fara implicarea oamenilor, a accentuat Van Den Berg: „Omul reprezinta subiectul central al investitiei; cunostintele lui sunt in mod semnificativ necesare in sectorul distributiei”.

Sarbatorind a 25-a aniversare ELKO, cei mai mari jucatori regionali din distributia de IT s-au intalnit la conferinta “ELKO MeetUP”. Evenimentul a reunit circa 600 dintre cei mai mari parteneri si clienti din regiunea Tarilor Baltice, Europa Centrala si de Est, CSI si Tarile Nordice, precum si reprezentanti ai producatorilor din toata lumea.

ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse si servicii IT din regiunea Europei si a Asiei Centrale. De-a lungul anilor, prin cresterea volumului si eficientei, compania a crescut de la 4 persoane, devenind lider, nu numai in Letonia, ci in intreaga regiune, cu peste 700 de angajati. In prezent, ELKO reprezinta 210 producatori, dintre care cu 80 a inceput colaborarea in ultimii doi ani.

 

Despre Grupul ELKO si ELKO Romania

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse si solutii IT din regiune, reprezentand 210 de producatori si oferind o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 7700 de companii, producatori de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 30 de tari in Europa si Asia Centrala. Cifra de afaceri a grupului in 2017 s-a ridicat la 1.593 de milioane USD.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT: solutii mobile, componente, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here