Bucureşti, 7 decembrie 2017: Peste 130.000 de angajați din magazinele Kaufland la nivel internațional vor beneficia, de la finalul acestui an, de îmbrăcăminte de lucru fabricată din bumbac organic, certificat Fairtrade. Aceasta este o premieră pentru piaţa locală şi face parte din strategia amplă de employer branding a companiei, care are ca principal obiectiv crearea unui mediu de lucru plăcut şi motivant pentru angajați.

 

Noul echipament al angajaților din magazinele Kaufland  este certificat conform celor mai ridicate standarde la nivel internațional – Global Organic Textile Standard (GOTS) și standardul Fairtrade privind bumbacul. Pentru producția colecției s-a folosit bumbac 100% organic, cultivat folosind metode și materiale cu impact scăzut asupra mediului înconjurător. Prin certificarea Fairtrade, se garantează condiţiile de comerţ echitabil, la un preț corect, şi respectarea condiţiilor de lucru.

 

Kaufland adoptă, astfel, cele mai noi tendințe la nivel global, fiind un trendsetter în România, o țară în care piața textilelor din bumbac organic este încă la început.

 

„Colecția de îmbrăcăminte de lucru realizată în totalitate din bumbac organic, modernă, de calitate și plăcută la purtat, face parte din strategia noastră de a ne implica în proiecte care aduc o schimbare reală în viețile oamenilor și în societate și care răspunde unor nevoi tot mai mari de dezvoltare durabilă şi responsabilă la nivel global. Este încă un semnal pe care îl transmitem, în mod conștient, despre direcția în care ne îndreptăm și despre atenția ridicată pe care o acordăm, prin tot ceea ce facem, oamenilor”, declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director.

 

În plus, compania a lansat o nouă campanie de brand de angajator – Locul tău e la Kaufland – prin care aduce în prim plan angajații Kaufland din România și Republica Moldova, împreună cu poveștile lor și rolul unic pe care fiecare angajat îl are în dezvoltarea și succesul companiei. Scopul acestei campanii este de a transmite pasiunea și determinarea echipei Kaufland și își propune să le arate celor interesați de o carieră în domeniul retail beneficiile și oportunitățile de dezvoltare de care se bucură angajații companiei, precum: tichetele de masă încă din prima zi de lucru, asigurări voluntare de sănătate, ajutoare în bani și zile libere plătite pentru diverse evenimente din viața angajatului, discounturi în cadrul programelor desfășurate cu parteneri agreați (servicii bancare, servicii turistice, servicii de relaxare și petrecere a timpului liber etc.).

 

Acestora li se adaugă şi beneficii mai puțin obișnuite, dar care au rolul să asigure un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, precum programul flexibil de lucru, cursuri de yoga, antrenamente sportive cu traineri personali, sesiuni de terapie antifumat, cursuri de nutriţie sau abonamente la săli de sport. Totodată, angajaţii Kaufland din România beneficiază de mai multe zile de concediu de odihnă, care, în funcţie de vechimea în companie, pot ajunge până la 27 pe an. Pe lângă acestea, compania acordă şi zile libere, plătite, pentru acţiuni de voluntariat.

 

Pentru lucrătorii comerciali din magazinele Kaufland, compania oferă sporuri în bani pentru munca suplimentară, pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică sau pentru munca de noapte.

 

„Dincolo de aceste beneficii, credem că este la fel de important ca angajaţii să se simtă apreciaţi, iar eforturile să le fie recunoscute. De aceea, odată cu lansarea noii campanii de employer branding, ne propunem să aducem în prin plan poveștile de succes ale angajaţilor Kaufland din România şi Republica Moldova și să evidențiem cât de importantă este contribuția lor la realizările companiei. Astfel, ne dorim să transmitem tuturor pasiunea și determinarea care caracterizează întreaga echipă Kaufland.”, a subliniat Estera Anghelescu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here