București, 29 noiembrie 2017. Postul Crăciunului este, alături de Postul Paștelui, una dintre perioadele în care se înregistrează cele mai mari vânzări de pește în timpul anului. Potrivit prognozelor Alfredo Seafood, în cele șase săptămâni din ultimul mare post din 2017 (15 noiembrie – 25 decembrie), vânzările de pește pe piața autohtonă vor crește cu circa 20%.
“Creșterea consumului în această perioadă se explică în primul rând prin dieta din timpul postului, când singura carne permisă în anumite zile este cea de pește. De asemenea, s-a creat o tradiție prin care chiar și românii care nu țin post, mănâncă mai multe produse pescărești în timpul
așa-numitelor dezlegări la pește. Dacă în aceeași perioadă a anului trecut s-a înregistrat o creștere a consumului de circa 30%, anul acesta estimăm o majorare de aproximativ 20%. Această modificare cred că este determinată de o serie de factori printre care aș menționa: creșterea prețurilor din cauza inflației, precum și a avântului economic înregistrat în ultima perioadă în Europa Occidentală, care a produs o ușoară majorare a costurilor produselor premium de import. De asemenea, dacă anul trecut consumul mai ridicat de pește s-a bazat și pe scăderea TVA-ului, deja acest lucru nu mai este de actualitate”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondator al Alfredo Seafood.
“În mod cert oamenii mănâncă mai mult pește în perioadele de post. Oricum, odată cu sezonul rece crește și nevoia organismului de proteină animală, iar dintre toate tipurile de carne, peștele are calitatea cea mai bună. Așadar consumul ridicat din această perioadă este binevenit pentru sănătatea noastră și din acest punct de vedere!”, a adăugat fondatorul Alfredo Seafood.
Printre cele mai cumpărate soiuri de pește din portofoliul Alfredo Seafood se numără atât somonul, macroul, merluciul și codul, provenite din captură și acvacultură din afara țării, congelate sau proaspete, cât și soiuri din producția autohtonă cum sunt: crapul, păstrăvul, sângerul, carasul sau novacul. Vânzări crescute în această perioadă se înregistrează și pentru peștii de acvacultură din zona Mediteranei cum sunt dorada, lupul de mare sau corvina, cărora li se adaugă câteva specialități precum: calcanul, tonul, codul negru (butterfish), grouper-ul, peștele dentex, dorada roșie, peștele spadă etc.
În perioada postului, Alfredo Seafood va continua promoțiile săptămânale pentru diferite specialități din gama de pește “Gata de Gătit”, dar și pentru produsele vândute la vrac, atât congelate cât și proaspete.
Alături de rețetele disponibile pe site-ul Alfredo Seafood, în perioada următoare va fi inițiată și o colaborare cu blogul culinar Jamilacuisine.ro unde vor fi prezentate modalități interesante, dar și extrem de simple de pregătire a peștelui. Rețetele vor avea ca ingrediente principale soiuri de pește marca Alfredo Seafood și vor putea fi urmărite pe paginile de social media (blogul Jamilacuisine.ro și pagina de Facebook a Alfredo Seafood).
###
Alfredo Seafood este una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. Brandul a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013. Datorită experienţei şi relaţiilor internaţionale cu marii producători de peşte din lume, dar şi a celor trei linii de procesare și ambalare automatizate şi de înaltă productivitate din cele două fabrici din Constanța şi Bucureşti, produsele cu marca Alfredo Seafood sunt distribuite atât în cele mai importate lanţuri de hypermarketuri şi supermaketuri din ţară, precum Kaufland, Carrefour, Mega Image, Metro, Cora, Profi, Penny Market etc., cât şi în peste 3.000 de magazine de comerţ tradiţional.