35 de clădiri rezidenţiale din sectorul 3 al municipiului Bucureşti vor beneficia de fonduri europene în vederea creşterii eficienţei energetice şi promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive prin gestionarea inteligentă a energiei, în condiţiile unei dezvoltări durabile.
Contractele de finanţare pentru cele 35 de clădiri au fost semnate astăzi de către doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE), iar proiectele vor fi implementate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o econimie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”.
Proiectele au o durată de implementare de 50 de luni şi o valoare totală de 70.589.974,1 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 41.816.318,88 de lei (reprezentând 60% din valoarea eligibilă a proiectelor).
„Aceste proiecte vor ajuta 2.626 de apartamente din 36 de asociaţii de proprietari din sectorul 3 să scadă consumul anual specific de energie, să-şi diminueze costurile anuale pentru încălzire şi, astfel, să contribuie la protejarea mediului înconjurător”, a precizat doamna Sevil Shhaideh, menţionând că, pentru Axa prioritară 3 din Programul Operaţional Regional 2014-2020, sunt alocate fonduri în valoare de 2.374.567,401 euro, din care Prioritatea de investiţii 3.1 beneficiază de 1.187.283,701 euro.
În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:
· 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;
· peste 100.000 gospodării reabilitate termic;
· peste 45 monumente istorice reabilitate;
· 3 spitale regionale nou construite;
· 122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;
· peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;
· 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;
· 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/modernizate/extinse;
· peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale.
Directia Comunicare Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706
(https://www.coduripostale.ro/Bucuresti/Bucuresti/Bulevard_Libertatii_nr._14-18/zip-050706) , Bucuresti
Tel. 0372 111 499 [email protected] Site: www.mdrap.ro (http://www.mdrap.ro/) , www.fonduri-ue.ro (http://www.fonduri-ue.ro/)
Facebook: MinisterulDezvoltarii (http://www.facebook.com/MinisterulDezvoltarii) Twitter: eDezvoltare (http://www.twitter.com/edezvoltare) YouTube: eDezvoltare (http://www.youtube.com/edezvoltare)
Issuu: mdrt (http://www.issuu.com/edezvoltare) Slideshare: eDezvoltare (http://www.slideshare.net/edezvoltare) LinkedIn: http://bit.ly/1AKRZV6 Wikipedia: http://bit.ly/2jneoSl