UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD își extinde portofoliul cu cinci noi beri speciale: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa. Aceste beri se alătură portofoliului URBB de beri speciale, deja bine cunoscute românilor, precum: Guinness, Kilkenny și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Evoluția pieței de bere din cursul anului 2016 ne-a confirmat faptul că segmentele premium și superpremium, pe care URBB se concentrează, sunt pe un trend ascendent în preferințele consumatorilor. Guinness este berea stout cu care am început acest ‘Timeless Collection’. Nu întâmplător, anul trecut, când s-au aniversat 500 de ani de la apariția Legii Bavareze a Purității Berii, a intrat în portofoliul nostru cea mai apreciată bere weizen din lume, Weihenstephan. Astfel, colecția noastră de beri cuprinde mărci cu tradiție în producția berii, cu renume internațional și o expertiză amplă, de aproape 1.000 de ani – care se traduce în produse de calitate, dovedindu-se a fi atemporale, a declarat Shachar Shaine, Preşedinte al URBB.

Noile branduri consolidează portofoliul URBB de beri speciale, care oferă astăzi o selecție variată de tipuri – de la bere de grâu până la stout, varietăți de bere bock sau ale, cu proveniență din diverse regiuni ale Europei cu o veche tradiție în bere, precum: Germania, Belgia, Irlanda, Italia și Franța. Selecția oferă consumatorilor ocazia de a savura beri care au trecut proba timpului, fiind produse de berării fondate în diverse secole ale celui de-al doilea mileniu.

Timeless Collection

Grimbergen Ambreé este o bere de abaţie Amber Ale, produsă din dubla fermentare a mai multor tipuri de malț şi hamei (hameiul Gatinais), celebru în zona Grimbergen, lângă Bruxelles, Belgia. Această bere este închisă la culoare, cu nuanţe rubinii şi are un gust plin, dulce-amar, cu note de caramel, prune uscate şi malț. Simbolul acesteia, pasărea Phoenix, subliniază lupta pentru păstrarea valorilor autentice ale abaţiei în ciuda incendiilor devastatoare prin care a trecut. Povestea acestei beri a început la 1128, iar numele acesteia este puternic legat de înființarea, de către Sfântul Norbert, a Abației din Grimbergen, lângă Bruxelles.

Kronenbourg 1664 Blanc este o bere din grâu, proaspătă şi fructată, dominată de arome de citrice şi coriandru, produsă din “caviarul hameiului”, Strisselspalt, un tip de hamei unic, exclusiv în Franţa, precum şi din culturi speciale de drojdie şi malţ atent selecţionate. Această bere ilustrează eleganţa şi gustul Franţei și este produsă încă din anul 1664.

Angelo Poretti este o bere italiană, a cărei poveste a început în Valganna, nordul Italiei, în 1877, ca rezultat al călătoriilor fondatorului în Austria, Bohemia şi Bavaria, unde a învăţat secretele producerii unei beri de calitate de la cei mai mari maeştri berari. Berea va fi disponibilă pe piața din România în trei variante: 4 Luppoli Original, 5 Luppoli Bock Chiara și 6 Luppoli Bock Rossa.

Angelo Poretti 4 Luppoli Original este o bere lager de fermentaţie joasă, produsă din patru soiuri de hamei. Combinaţia notelor aromatice de fructe îndulcesc gustul amar moderat Angelo Poretti.

Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara este o bere bock cu cinci varietăţi de hamei; are o aromă de fructe distinctă, echilibrată şi cu un gust amar delicat.

Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa este o bere bock de culoare roşie, cu şase soiuri de hamei. Textura acesteia este evidenţiată de aroma de cereale arse şi nuanţele discrete de caramel şi lemn dulce.

Noile produse sunt disponibile în horeca de la începutul acestei luni.

***

Despre URBB

URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format exclusiv din mărci premium și superpremium internaționale, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Tuborg Shot, Carlsberg, Holsten, Skol, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner Hefe WeissBier, Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, cidrul Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here