• Elevii de gimnaziu din 73 de școli au exersat lucrul în echipă și rolul de lideri, dezvoltându-și o imagine clară asupra legăturii dintre educație, profesie și incluziunea financiară

Programul „Schimbăm vieți” (LifeChanger), susţinut de Metropolitan Life şi Junior Achievement România, a sprijinit la nivel național peste 3.000 de elevi de gimnaziu, din 20 localităţi din România, să dobândească noțiuni elementare de educaţie financiară și, astfel, să își dezvolte abilitățile financiare necesare vieții de adult.

Aflat în al doilea an de implementare în România, programul „Schimbăm vieţi” a fost adresat elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani și a cuprins un set de opt activități desfășurate la clasă, de profesori, cu suportul consultanților voluntari Metropolitan Life, pe baza unui kit de materiale special dezvoltate și distribuite gratuit.

Prin intermediul activităților learning by doing, elevii au beneficiat de contexte educaționale în care și-au descoperit propriile abilități și interese, au făcut proiecții asupra viitorului și au înțeles rolul educației în conexiune cu viitoarea profesie și cu viitoarele venituri. Pentru aceasta, ei au fost provocați să își asume rolul de lideri, să prioritizeze cheltuieli în contextul unor venituri limitate și să stabilească soluții pentru diferite situații de risc.

„Programul a prins foarte bine, întrucât educația financiară nu făcea parte deloc din viața cotidiană a elevilor mei. Bagajul lor de cunoștințe legate de bani era foarte limitat. Pentru ei, banii nu însemnau decât un mijloc prin care își pot achiziționa diverse lucruri. Au aflat, prin intermediul programului, ce înseamnă să te întreții și ce efort fac familiile lor.” – profesor, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, București

Pe parcursul programului, peste 70 de consultanți Metropolitan Life s-au implicat ca voluntari, contribuind la explicarea practică a unor noțiuni financiare de bază și la dezvoltarea unei viziuni reale asupra conceptelor învățate.

„Am continuat și anul acesta sa fim aproape de tânăra generație și am simțit chiar din interacțiunea cu cei mici importanța dezvoltării educației financiare în școală. Prin programul „Schimbăm vieţi”, ne dorim să îi sprijinim în dezvoltarea cunoștințelor care îi vor ajuta să își construiască viața de adult pe care și-o doresc. Sperăm că un astfel de program să poată fi extins cât mai mult geografic și să fie un reper și pentru alte organizații care doresc să sprijine dezvoltarea ABC-ului financiar în România”, a declarat Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

Dezvoltarea programului se bazează pe o tradiție de 37 de ani de colaborare constantă între Junior Achievement și MetLife, grupul din care face parte Metropolitan Life la nivel global.

Prin intermediul programului, peste 24.000 de elevi din Europa și Orientul Mijlociu au beneficiat de experiențe educaționale de antreprenoriat și incluziune financiară, dar și de consultanță din partea a peste 700 de voluntari Metropolitan Life. În România, în anul 2017, programul „Schimbăm vieți” (LifeChanger) va fi disponibil pentru 4.000 de elevi, care vor dobândi abilități pentru o viață sigură și independentă financiar.

Despre Metropolitan Life

Metropolitan Life este parte din MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu.

În România, Metropolitan Life are peste 17 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Despre MetLife Foundation

Fundația MetLife a fost înființată în anul 1976 pentru a continua tradiția MetLife privind finanțarea companiilor și implicarea comunității. Fundația se concentrează pe promovarea incluziunii financiare, având la dispoziție 200 de milioane de dolari în următorii cinci ani pentru a ajuta la construirea unui viitor sigur al oamenilor și al comunităților din întreaga lume.

Parteneriatul Junior Achievement – Metropolitan Life

Dezvoltarea programului de responsabilitate socială Life Changer se bazează pe o tradiție de 36 de ani de colaborare constantă între Junior Achievement și MetLife, grupul din care Metropolitan Life face parte la nivel global. Compania premiază anual, la nivel internațional, excelența și inovarea în educație și antreprenoriat. În 2014, organizația JA România a câștigat pentru a 5-a oară distincția MetLife Foundation Award. Anul trecut, în cadrul aceluiași program, „Schimbăm vieți” (Life Changer), peste 2.000 de elevi de clasele 0-II au beneficiat de materiale educaționale gratuite, consultanță din partea voluntarilor și activități learning by doing.

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație economică, antreprenorială și financiară, de etică și responsabilitate socială, de sănătate și viață activă. În prezent, 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, activitățile JA sunt urmate gratuit de peste 200.000 de elevi din 1.400 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și prin susținerea financiară din partea comunității de afaceri. Web: www.jaromania.org | www.facebook.com/JuniorAchievementRO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here