CITR a încheiat procedura de insolvență a companiilor din România ale grupului Cord Blood Center, reorganizarea acestora realizându-se înainte de termenul prevăzut în planul aprobat de creditorii acestora.

În doar trei trimestre din cei trei ani prevăzuți ca durată a parcurgerii planului de reorganizare, am reușit să achităm toate datoriile creditorilor asumate prin programul de plăți, dar și pe cele scadente și, astfel, să redăm circuitului economic o companie redresată, echilibrată și sănătoasă. Încheierea cu succes a procedurii deschise față de companiile din România ale grupului Cord Blood Center se datorează echipei de specialiști a CITR și managementului CBC, care au ales împreună cele mai bune soluții de business”, a declarat Alexandru Tănase, managing partner CITR Transilvania.

Cheia reorganizării rapide și viabile a constat în soluția aplicată de administratorul judiciar împreună cu managementul Cord Blood Center: fuziunea celor trei societăți din România.

Datorită deschiderii și implicării active a managementului Cord Blood Center în procesul de reorganizare, am redus costurile, am optimizat controlul asupra activității economice, am generat un flux de servicii mai eficient și am reușit să coordonăm întreaga activitate a companiei astfel încât, fără investiții suplimentare, prin fuziune, am asigurat un management performant”, explică Irina Mișca, manager CITR Cluj.

Continuarea activității companiei a permis generarea veniturilor suplimentare care au fost folosite pentru distribuirea sumelor către creditori şi pentru plata cheltuielilor de procedură.

Cele trei societăți din România ce făceau parte din grupul Grupul Internațional Cord Blood Center au intrat în insolvență în 2014, iar planul de reorganizare realizat de administratorul special al grupului de societăți, cu ajutorul administratorului judiciar CITR, prevedea fuziunea lor – Cord Blood Center Medical și Cord Blood Center RO fiind absorbite de CBC LABORATORIES S.A. – și continuarea activității curente.

Distribuirile au fost încheiate în primele trei trimestre de reorganizare, înainte de termenul prevăzut în planul de reorganizare. Toate datoriile celor trei societăți au fost stinse, iar creditorii au aprobat în unanimitate închiderea cu succes a procedurii.

Colaborarea cu echipa CITR a însemnat asocierea profesionalismului și a expertizei cu înțelegerea obiectivului prioritar al Cord Blood Center de a asigura îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale asumate față de clienții săi. Soluțiile de business propuse de CITR au asigurat continuitatea furnizării serviciilor companiilor la aceleași standarde calitative de procesare și stocare a grefelor de celule stem, în condiții de maximă siguranță în cele două bănci acreditate din Cluj Napoca și Otopeni. Realizarea obiectivului comun de restructurare a companiilor din România înseamnă pentru Cord Blood Center Group consolidarea stabilității poziției de top în domeniul banking-ului familial de sânge ombilical din UE și confirmă încrederea deplină pe care am acordat-o liderului pieței de profil din România”, afirmă Martin Kabat, administrator al CBC Laboratories SA.

Cu o experiență de aproape 20 de ani în domeniu Cord Blood Center Group este unul din liderii europeni în banking-ul de celule stem. Prin registrul public, grupul este membru al World Marrow Donor Association (WMDA) și membru asociat al NetCord, două dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul celulelor stem. La ora actuală, Cord Blood Center Group este prezent în șase țări din Europa Centrală și de Est (Austria, Cehia, Slovacia, Italia, Ungaria si România) și a eliberat cu succes 68 de grefe de sânge ombilical pentru transplanturi efectuate în centre medicale de prestigiu la nivel mondial. În România, Cord Blood Center asigură de 10 ani toate serviciile din domeniul său de activitate: prelevare, transport, procesare, precum și depozitare a celulelor stem, fiind un pionier în promovarea de noi produse și tratamente cu celule stem.

***

Despre CITR

CITR, liderul pieței de insolvență din România, a distribuit creditorilor peste 200 de milioane de euro în ultimii 3 ani.

Cu o experiență de peste 15 ani, societatea a fost fondată cu obiectivul insănătoșirii companiilor în dificultate și a reintegrării acestora în circuitul economic, prin mecanisme inovatoare de reorganizare.

CITR e mai aproape de clienți prin cele 9 filiale din toată țara, oferă soluții personalizate prin cei peste 120 de specialiști din echipele pluridisciplinare de caz și susține antreprenorii în dificultate cu expertiză complexă, dobândită în urma gestionării a peste 850 de dosare din toate domeniile de business.

CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din România specializat în remedii personalizate pentru companiile aflate în impas economic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here