Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a avut in august una dintre cele mai bune evolutii din regiune si a continuat trendul crescator din iulie. BET Total Return (BET-TR) a inregistrat un avans de 4,65%. Indicele BET-TR reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate la BVB, cuprinse in indicele BET, precum si dividendele distribuite actionarilor de aceste companii. Principalul indice al BVB – BET – a crescut cu 4,62%.

Raport Lunar de Piata Reglementata August 2016

Rulajul cu actiuni in luna august a fost de 447,3 milioane lei (100,3 milioane euro), in crestere cu peste 10% fata de iulie, cand s-au tranzactionat actiuni de 408,4 milioane lei (91,1 milioane euro). In primele opt luni ale anului, valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni a fost de 5.098,8 milioane lei, in scadere cu 10,2% fata de aceeasi perioada din 2015.

Valoarea medie zilnica de tranzactionare cu actiuni a fost in august de 20,3 milioane lei (4,5 milioane euro), fata de 19,4 milioane lei (4,3 milioane euro) in iulie. De la inceputul anului, valoarea medie zilnica de tranzactionare cu actiuni la Bursa de Valori Bucuresti a fost de 29,9 milioane lei (6,6 milioane euro), cu 11,2% mai mica decat in acelasi interval a anului trecut.

Tara

Evolutie indice principal

August 2016 (%)

Austria

+4,76

Bulgaria

+1,48

Cehia

-2,37

Croatia

+3,44

Polonia

+1,78

Romania

+4,62

Ungaria

+1,82

In august 2016, investitorii au tranzactionat in total actiuni, unitati de fond, obligatiuni si produse structurate de peste 484,9 milioane lei (108,7 milioane de euro).

Capitalizarea bursiera a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti a fost de 140,1 miliarde lei (31,4 miliarde euro) in august 2016. Din aceasta suma, capitalizarea bursiera a companiilor romanesti a fost de 74,7 miliarde lei (16,7 miliarde euro), in crestere fata de luna precedenta.

In august 2016, cele mai tranzactionate cinci actiuni au fost: Banca Transilvania (TLV), SIF Banat-Crisana (SIF1), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD) si Fondul Proprietatea (FP) cu o valoare totala de peste 300 milioane lei.

Stiri de piata

Pe 2 august 2016, a intrat in vigoare un nou cadru de reglementare mai flexibil, care permite derularea operatiunilor de imprumut de instrumente financiare, vanzare in lipsa si cumparari in marja. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Depozitarul Central (DC) au parcurs toate etapele necesare modificarii reglementarilor proprii si au primit toate avizele necesare de la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Printre cele mai importante modificari aduse reglementarilor BVB sunt posibilitatea de a efectua operatiuni de vanzare in lipsa pentru instrumentele financiare admise la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, indiferent de tipul si caracteristicile acestora, posibilitatea de a introduce ordine de vanzare in lipsa fara restrictii de pret, volum minim sau tip de ordin, dar si eliminarea obligativitatii marcarii specifice a ordinelor de vanzare in lipsa.

Titlurile de stat emise de Ministerul Finantelor Publice (MFP) in cadrul programului “Fidelis Centenar” au inceput tranzactionarea pe 5 august 2016. MFP a atras 735 mil lei prin emisiunea de titluri de stat, de sapte ori mai mult fata de oferta de 100 de milioane de lei anuntata initial. In cele trei saptamani de oferta, 20.185 de persoane fizice au cumparat titluri de stat, de 16 ori mai multe fata de anul trecut. Odata cu intrarea la tranzactionare, Bursa de Valori Bucuresti a creat si un ghid pentru investitorii in titluri de stat.

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) impreuna cu Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (MCSI), au organizat pe 30 august primul workshop dedicat initiativei antreprenoriale in Romania in domeniul IT&C. Aproximativ 15 antreprenori au participat la acest eveniment si au aflat despre oportunitatile disponibile pe piata de capital. Toti pasii, procedurile si cerintele ce trebuie indeplinite anterior intrarii pe piata de capital au fost descrise in detaliu, alaturi de beneficiile pe care le au companiile listate. Prin acest proiect, Bursa de Valori Bucuresti va facilita accesul investitorilor care ar putea fi interesati de actiunile sau obligatiunile emise de companii pe piata AeRO (in cazul IMM-urilor), precum si pe Piata Principala, in cazul companiilor mai mari.

Pe 30 august, Bursa de Valori Bucuresti a organizat seminarul „Utilizarea vanzarii in lipsa in strategii de investitii”. In cadrul acestui seminar, Marcin Wojcicki, Director al Departamentului de Dezvoltare si Marketing din cadrul Bursei de Valori Bucuresti, a oferit informatii utile despre vanzarea in lipsa: ce este si de ce este importanta pentru investitori. Totodata, au fost prezentate mai multe exemple de utilizare a vanzarii in lipsa in strategiile de investitii. La seminar au fost prezenti peste 100 de participanti.

Despre Bursa de Valori Bucuresti

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) construieste in prezent o piata competitiva in Europa Centrala si de Est. BVB ofera oportunitati de finantare pentru companiile care vor sa atraga investitii din piata de capital din Romania. In ultima perioada, BVB a inregistrat o crestere a fluxurilor de capital, din partea investitorilor institutionali si de retail, atat din Romania, cat si internationali.Bursa-Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here