La o conferinta de presa recenta, directorul executiv Volkswagen, Matthias Müller, a prezentat „impreuna – Strategia 2025”, o noua initiativa prin care compania doreste sa lanseze 30 de modele de masini electrice in urmatorii 10 ani, anunta Mediafax.

Aflata in plin scandal al emisiilor, care ar putea reprezenta costuri totale de 18,5 miliarde de dolari, compania germana Volkswagen spera ca masinile electrice ii vor asigura viitorul, scrie Go4it.

Grupul auto se va concentra pe „e-mobilitate” si va dezvolta propriile baterii, la fel cum va face Tesla Motors, cel mai cunoscut producator mondial de masini electrice.

Volkswagen spera ca in 2025 sa ajunga sa vanda intre doua si trei milioane de vehicule electrice pe an. Masinile autonome reprezinta o parte importanta a strategiei companiei. Potrivit lui Müller, Volkswagen va dezvolta o tehnologie competitiva pentru automobile fara sofer, pe care o va oferi si altor companii.

Investitiile necesare pentru derularea planului vor fi de miliarde de dolari. Pentru asta, compania va trebui fie sa stranga bani, fie sa isi creasca veniturile. De asemenea, trebuie, potrivit lui Müller, crescuta eficienta departamentului de cercetare si dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here