Clientii lantului de retail Carrefour Romania pot plati cumparaturile la casele de marcat direct de pe smartphone, prin aplicatia mobilPay Wallet, portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pietei locale de mobile payments. Serviciul, introdus deja in magazinele din Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara, va fi disponibil, pana la jumatatea anului, in hipermarketurile si supermarketurile Carrefour din toata tara.

NETOPIA mobilPay a introdus, in luna februarie, plata cu telefonul mobil in 16 magazine Carrefour, printre care se numara toate cele din Cluj-Napoca si Timisoara si hipermarketurile din Baneasa Shopping City si Mega Mall din Bucuresti.

Clientii lantului de retail pot descarca gratuit aplicatia mobilPay Wallet pe toate terminalele smart ce ruleaza sistemele de operare iOS si Android. Dupa ce isi inregistreaza un card in aplicatie, acestia pot plati foarte rapid cumparaturile in magazinele Carrefour, prin scanarea unui cod QR, afisat la casa de marcat.

”NETOPIA mobilPay inseamna, prin excelenta, inovatie. Asta stim sa facem si o facem cel mai bine. Dovada cea mai clara este mobilPay Wallet, primul portofel digital din Romania si singurul, ca abordare, pana in prezent, care le ofera romanilor cea mai simpla, sigura si securizata metoda de plata, atat online, cat si in locatii fizice. Salutam deschiderea catre inovatie a partenerilor Carrefour, alaturi de care reusim sa aratam la scara nationala ca tehnologia inseamna simplitate in viata de zi cu zi”, a declarat Antonio Eram, CEO si Fondator NETOPIA mobilPay.

Datele NETOPIA arata ca, in 2015, volumul plaţilor online realizate de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet, s-a dublat fata de anul anterior, in timp ce valoarea lor a urcat cu 400% fata de 2014.

“Carrefour inoveaza constant, pentru ca suntem atenti la noile preferinte ale clientilor nostri. Iar acum, la ordinea zilei, este plata prin intermediul smartphone-urilor, un serviciu digital pe care l-am facut disponibil in hipermarketurile si supermarketurile din Romania, datorita parteneriatului cu NETOPIA mobilPay. Pentru noi este evident ca solutiile mobile vor deveni foarte rapid modalitatea de plata preferata a romanilor. Datorita avansarii tehnologiei, avem acum la dispozitie cea mai accesibila modalitate de plata: portofelul virtual, care poate fi accesat prin smartphone-ul pe care il ai mereu la tine. Aceasta facilitate le va permite clientilor nostri sa isi plateasca cumparaturile extrem de rapid si sigur si se adreseaza mai ales acelora care asteapta inovatie de la orice brand cu care interactioneaza”, a completat Andreea Mihai, Director de Marketing&Communicare, PR&Solidaritate, Dinamica Comerciala&Pricing Carrefour Romania.

Lansata in martie 2013, aplicaţia mobilPay Wallet este disponibila pentru smartphones, poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si poate fi folosita pentru plata facturilor la utilitati, reincarcarea cartelelor preplatite, plata notei la restaurant sau pentru produse si servicii furnizate de comercianţii parteneri.

Din 2015, romanii pot achita rapid, prin mobilPay Wallet, taxa de pod de la Fetesti, amenzile de circulatie, calatoriile cu mijloacele de transport in comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca si Ploiesti, cumparaturile din hipermarketuri si restaurante din Capitala.

De asemenea, incepand cu decembrie 2015, locatarii a 21.400 apartamente, administrate de 316 asociatii de proprietari din Bucuresti, care colaboreaza cu Scomet, cel mai mare provider de servicii de administrare a blocurilor de locuinte din Capitala, pot plati intretinerea direct de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here