Farmacistii clujeni atrag atentia asupra unui fenomen care are ca efect lipsa unor medicamente de pe piata pentru pacienti, respectiv asupra faptului ca firme importatoare aduc in tara medicamente la pret mic, pe care apoi le exporta la un pret mai mare, anunta Mediafax.

Presedintele Colegiului Farmacistilor Cluj, Speranta Iacob, a declarat ca, din cauza acestui fenomen de reexport paralel, sufera pacientii care nu gasesc medicamente de care depinde, uneori, chiar viata lor.

„Reexportul paralel de medicamente este un fenomen intalnit in Romania in ultima perioada si are ca efect lipsa unor medicamente pe piata, pentru pacienti. S-a ajuns la aproape 1.000 de medicamente in cazul carora se inregistreaza dificultati in aprovizionare sau chiar o lipsa. Fenomenul se manifesta astfel: o firma importa in Romania medicamente de la un producator din strainatate la un pret mic, stiut fiind ca in tara noastra sunt cele mai mici preturi din UE, dupa care reexporta aceste medicamente in Vestul Europei la un pret mai mare. Majoritatea medicamentelor respective nici nu mai ajung, uneori, in depozitele sau farmaciile din Romania sau, in alte cazuri, ajung doar in cantitati reduse. Din cauza acestui fenomen sufera pacientii care nu gasesc medicamente de care depinde, uneori, chiar viata lor”, a spus Iacob.

Potrivit acesteia, de exemplu, un producator international produce un medicament cu 10 euro, pe care il vinde in Romania cu 8 euro, iar intr-una din Vestul Europei cu 25 de euro, pentru ca, per total, se compenseaza, iar importatorul din Romania il reexporta cu un pret de 20 de euro.

„Este un populism ieftin sa spunem ca in Romania avem cele mai mici preturi la medicamente, fara sa ne gandim daca aceste medicamente vor si exista, faptic, in farmacii si vor putea fi vandute pacientilor sau exista numai pe hartie. in momentul in care oferta este mai mica decat cererea apar anomalii si dezechilibre, apar abuzuri ale producatorilor, care ofera medicamentele conditionat de cumpararea altora, greu vandabile. Sau apar pe piata medicamente contrafacute, pentru ca bolnavii sunt disperati sa le cumpere de oriunde, de pe Internet. Sau sunt medicamente produse in alte tari, cu prospecte in alte limbi si nu se stie cum au fost produse, unde au fost tinute, in ce conditii au fost transportate”, a explicat Speranta Iacob.

Presedintele Colegiului Farmacistilor Cluj a sustinut ca acest reeexport de medicamente este, din pacate, perfect legal, intrucat este vorba de comert intracomunitar si ar fi incurajat de CE.

„Medicamentul este un produs special, care are nevoie de conditii speciale, de o urmarire foarte atenta, pentru ca este vorba de sanatatea si viata oamenilor. Pana la nivelul farmaciei, este supus legilor economice. Farmacia, in Romania, nu este considerata unitate sanitara, doar ceva asemanator, dar are o datorie etica, fiind fata in fata cu pacientul. Nu producatorul, nici importatorul, nici distribuitorul, ci farmacistul este cel care ii spune pacientului ca nu se gasesc medicamentele de care are nevoie”, a afirmat Iacob.

Potrivit acesteia, un alt efect al fenomenului este faptul ca un pacient care nu isi poate cumpara un medicament ieftin, de cativa lei, dar vital pentru sanatatea sa, ajunge, ulterior, in spital, la Terapie Intensiva, unde costurile cu tratamentul ajung la zeci de mii de lei.

Speranta Iacob a precizat ca problema reexportului paralel de medicamente a fost semnalata atat Ministerului Sanatatii, cat si Agentiei Nationale a Medicamentului fara insa sa se ia, pana acum, vreo masura.

„E destul de complicat dupa ce s-au redus foarte mult preturile la medicamente sa revii si sa majorezi preturile, ar fi o masura nepopulara. Dar autoritatile responsabile trebuie sa gaseasca o solutie de compromis pentru ca lucrurile au scapat de sub control si sunt in detrimentul pacientilor”, a conchis Iacob.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here