Symantec Corp. (NASDAQ: SYMC) a anuntat finalizarea vanzarii companiei de management al informatiei Veritas catre un grup de investitori condus de The Carlyle Group. Valoarea totala a tranzactiei, dupa modificarile aduse acordului de vanzare la inceputul acestui an, a fost de 7,4 miliarde de dolari, din care Symantec a primit aproximativ 5,3 miliarde de dolari cash dupa plata taxelor.
Symantec va plati actionarilor sai peste 4 miliarde de dolari pana la finalul lunii martie 2017, rambursare de capital care va include:
-
o rascumparare accelerata a actiunilor, in valoare de 500 de milioane dolari, incheiata in ianuarie 2016;
-
1,8 miliarde de dolari care au rezultat din rascumpararea actiunilor anuntata anterior, la finalul celui de-al treilea trimestru fiscal si
-
rambursarea de capital suplimentara, in valoare de 2 miliarde de dolari, anuntata de consiliul director la finalizarea tranzactiei.
“Symantec urmeaza acum o directie clara in calitate de lider global in domeniul securitatii informatice. Dupa finalizarea tranzactiei Veritas, Symantec dispune de flexibilitatea financiara necesara pentru a maximiza valoarea actionarilor prin rambursarea semnificativa de capital si pentru a lua in considerare oportunitati de achizitie care vor accelera strategia noastra de securitate unificata”, a declarat Michael A. Brown, presedinte si director executiv Symantec.
In procesul de vanzare al Veritas, J.P. Morgan Securities LLC a avut functia de consultant financiar pentru Symantec, iar Fenwick & West LLP au fost consultanti juridici pentru Symantec.