Arabia Saudita ar putea ajunge la faliment cel mai devreme in 2018 daca pretul petrolului ramane scazut, desi regatul saudit a redus cheltuielile bugetare si a majorat produtia de titei pentru a amana pe cat posibil aceasta situatie, potrivit CNBC.
Masurile luate de autoritatile saudite nu au facut decat sa amane perspectiva falimentului cu cateva luni, potrivit unei analize Big Crunch, anunta Mediafax.
Multe dintre tarile dependente de veniturile din petrol trebuie sa taie masiv din cheltuieli pentru a-si echilibra bugetul. Tarile bogate precum Qatar si Kuweit par sa intampine cele mai putine dificultati, in timp ce in unele dintre tarile mai sarace sitatia este agravata de tulburari sociale si razboi civil.
Libia, unul dintre statele producatoare de petrol aflate in razboi civil, ar avea nevoie de un pret al petrolului de 269 de dolari pe baril pentru a-si echilibra bugetul, potrivit Fondului Monetar International.
Arabia Saudita are o situatie interna stabila si se afla undeva intre cele doua categorii, beneficiind de resurse vaste de titei, dar si de rezerve de aproximativ 624 miliarde de dolari la finele lunii decembrie.
Stabilitatea regatului saudit este, insa, datorata numarului mare de locuri de munca asigurate de stat, precum si cheltuielilor publice generoase. Pentru a mentine aceasta situatie in contextul preturilor mici la petrol, statul a fost nevoit sa recurga la rezerve.
Bugetul Arabiei Saudite pentru anul in curs prevede o reducere a cheltuielilor bugetare cu 13,8% fata de anul trecut, insa estimarile bancii britanice Barclays plaseaza acest procentaj in jurul a 5%. Pentru 2016, deficitul bugetar este estimat la 12,9%, potrivit bancii.
Pe langa scaderea cheltuielilor, autoritatile saudite au crescut si productia de petrol, la peste 10 milioane de barili pe zi in luna octombrie. Aceasta strategie aduce incasari suplimentare, insa creste si presiunea de pe piata petrolului, unde in prezent exista un excedent de oferta, iar cotatia barilului de petrol Brent se situeaza usor peste 35 de dolari.