Aproximativ trei sferturi dintre companiile din Romania utilizeaza retelele sociale pentru promovare, vanzare sau recrutare, 91% considerand ca utilizarea acestora le ofera un avantaj competitiv fata de companiile care nu le folosesc, potrivit unui studiu al Ernst&Young Romania.

In 2015, 74% dintre respondenti au declarat ca utilizeaza retelele de socializare pentru promovarea companiei si planuiesc sa le utilizeze in continuare. 21% dintre respondenti au afirmat ca utilizarea retelelor de socializare face parte din strategia de comunicare a companiei, in crestere cu doua procente fata de 2014, conform studiului EY Romania, Social media si mediul de afaceri romanesc 2015, lansat marti.

Studiul, ajuns la cea de-a treia editie, analizeaza raspunsurile a 270 de reprezentanti ai unor companii din diverse industrii din Romania cu privire la modul in care acestea abordeaza marketing-ul prin intermediul retelelor de socializare si impactul pe care acest tip de marketing il are in prezent in activitatea lor, informeaza Mediafax.

Cea mai utilizata platforma si anul acesta in Romania ramane Facebook cu 92% din raspunsuri, comparativ cu 93% la nivel global, urmata de LinkedIn cu 75% (71% la nivel global) si de YouTube cu 37% (55% la nivel global). In Romania se remarca cresteri semnificative ale utilizarii LinkedIn (+14% fata de 2014), YouTube (+8% fata de 2014) si Twitter (+8% fata de 2014).

„Studiul nostru, ajuns acum la cea de-a treia editie, isi propune sa identifice tendintele din social media care sunt relevante pentru mediul de afaceri romanesc. Ne dorim sa punem la dispozitia directorilor de marketing, dar si a executivilor de top, un set relevant de informatii, care sa le faciliteze intelegerea modului in care companiile din diverse industrii din Romania evolueaza de la an la an in folosirea retelelor de socializare, atat pentru partea de comunicare corporate, cat si pentru construirea relatiei cu clientii si pentru generarea de vanzari”, a declarat directorul de marketing al EY Romania, Elena Badea.

Cel mai mare procent de respondenti (23%) foloseste retelele de socializare pentru activitati de promovare, pe care le utilizeaza de doi-trei ani. 20% dintre respondenti declara ca au inceput utilizarea retelelor sociale recent, in ultimii doi ani. Peste jumatate dintre companii (58%) aloca pana la cinci ore saptamanal pentru comunicarea pe retelele sociale, in timp ce 20% aloca intre sase si zece ore saptamanal – procente asemanatoare cu cele inregistrate in 2014.

Frecventa de utilizare a retelelor de socializare a scazut semnificativ. In 2015, doar 36% din respondenti au declarat ca utilizeaza social media zilnic, cu 5% mai putin decat in 2014 si 13% mai putin fata de 2013. Cresc insa procentele celor care utilizeaza social media o data la doua-trei zile, de la 15% in 2013 si 23% in 2014, la 28% in 2015. De asemenea creste frecventa utilizarii saptamanale a comunicarii prin social media, de la 22% la 23%. Cei care utilizeaza social media o data la cateva luni au scazut de la 9% in 2014 la numai 3% in 2015.

Departamentul de marketing isi mentine locul in topul departamentelor care se ocupa de retelele de socializare cu 46% in 2015, in scadere de la 51% cu un an inainte. Totusi, 28% dintre respondenti sustin ca nu au un departament in cadrul firmei care se ocupa de comunicarea prin retelele de socializare. La polul opus, exista si firme in care de aceasta activitate se ocupa un departament special dedicat comunicarii prin retelele sociale (12%).

Tot mai multe firme (in crestere de la 64% in 2014 la 75% in 2015) spun ca isi administreaza singure campaniile pe retelele de socializare si tot mai putini apeleaza la servicii externe (in scadere de la 14% in 2014 la 6% in 2015). Totusi, 46% dintre companii spun ca externalizeaza partea de design si dezvoltare, 23% externalizeaza partea de creare de continut, iar cate 16% externalizeaza cercetarea de piata si relatiile publice (PR). Partea de strategie este externalizata de numai 10% dintre companii, in timp ce actualizarea statusurilor este tinuta in house de 90% din firme.

Cresterea notorietatii si expunerii in piata raman cele mai importante beneficii ale utilizarii retelelor sociale; 53% dintre respondenti vorbesc despre generarea de oportunitati de vanzare si 37% afirma ca utilizarea mediilor sociale a produs o crestere efectiva in venituri (+3% fata de 2014).

Utilizarea retelelor sociale pentru recrutarea de personal se mentine la cote ridicate, topul fiind condus de industria financiar-bancara, cu 56% dintre respondenti. Institutiile financiar-bancare semnaleaza si utilizarea retelelor sociale pentru imbunatatirea brandului de bun angajator (56%). Pe de alta parte 75% dintre respondentii din turism si 70% dintre respondentii din comert utilizeaza retelele sociale pentru fidelizarea clientilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here