Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a inregistrat in 2015 pe cele doua aeroporturi pe care le administreaza, Henri Coanda (Otopeni) si Aurel Vlaicu (Baneasa), un numar record de 9,28 milioane pasageri, in crestere cu 11,6%, informeaza Mediafax.
Cele doua aeroporturi au inregistrat totodata 108.566 de miscari aeronave (aterizari si decolari). Din total, pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti s-au inregistrat 9,27 milioane pasageri si 97.218 de miscari de aeronave.
„Evolutia numarului de pasageri pe cele doua aeroporturi ale Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti depaseste tendinta generala inregistrata la nivel european. in plus, pe aeroporturile Capitalei s-a inregistrat o crestere substantiala a numarului de miscari de aeronave, devansand si la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numarul miscarilor de aeronave pe aeroporturile din Bucuresti a crescut cu 6,4% fata de aceeasi perioada a anului 2014”, se arata intr-un comunicat al CNAB.
Pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti opereaza in prezent 31 de companii aeriene, care transporta pasageri catre 70 de destinatii.
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti si-a inceput activitatea in 2010 si asigura coordonarea operationala si managementul celor doua aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost infiintata prin fuziunea societatilor care gestionau aeroporturile bucurestene, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul International Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu.