Statul vrea sa incurajeze achizitia de autoturisme noi in cadrul programului Prima Masina, prin acceptarea primei de casare din Programul Rabla pentru achitarea avansului minim de 5% din pretul de achizitie al masinii noi, potrivit unui proiect de hotarare a Guvernului, anunta Mediafax.

„in ceea ce priveste cresterea atractivitatii Programului, se propune cumularea beneficiilor oferite in cadrul Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi cu cele din Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national, in sensul acceptarii primei de casare acordate in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, pentru justificarea achitarii avansului minim obligatoriu de 5% din pretul de achizitie prevazut prin legislatia aferenta Programului Prima Masina”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor.

Proiectul de Hotarare a Guvernului pentru completarea Normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, cu modificarile si completarile ulterioare, propune pentru acest an un plafon al garantiilor care pot fi emise de 100 de milioane de lei din diferenta neutilizata din plafonul alocat pentru anul 2015, care a fost de 350 milioane de lei.

Pentru nivelul plafonului, s-au luat in considerare evolutia programului si aspectele relevate de implementarea acestuia, precum si a gradului redus de utilizare a plafonului in cursul anului trecut.

„Din cauza timpului mai indelungat de care au avut nevoie finantatorii parteneri pentru a-si definitiva si aproba normele interne de creditare, precum si a perioadei scurte avuta la dispozitie pentru promovarea facilitatilor oferite prin Program in randul potentialilor beneficiari, a fost inregistrata o intarziere in demararea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, implicit o utilizare in proportie foarte redusa a plafonului aprobat pentru anul 2015, conditiile de creditare ale acestuia fiind foarte apropiate de cele ale pietei financiare. Astfel, pana la data de 30.11.2015, au fost acordate 187 de garantii in valoare totala de 3,125 milioane de lei”, precizeaza Finantele.

Totodata, s-a avut in vedere si minimizarea costurilor la beneficiar, prin stabilirea unui nivel maximal al dobanzii aferente creditelor acordate in cadrul Programului, de ROBOR la 6 luni, plus o marja de maximum 3% pe an.

Programul de stimulare a cumpararii de autoturisme noi prevede ca persoanele fizice pot achizitiona un singur autoturism nou al carui pret de achizitie sa nu depaseasca suma de 50.000 de lei.

Statul incurajeaza astfel achizitia de autovehicule situate in palierele joase de pret sau masinile putin poluante cu litraj mic si consum redus de combustibil.

Pentru a putea cumpara un autoturism in cadrul programului guvernamental prin credit garantat de stat, o persoana trebuie sa aiba minim 18 ani la data solicitarii si sa dispuna de un avans de minimum 5% din pretul de achizitie a autoturismului nou.

Masina trebuie sa fie produsa in spatiul intracomunitar sau provenita din import, sa indeplineasca cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5 si sa fie achizitionata de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor, la un pret de maxim 50.000 de lei, la care se adauga TVA, dupa caz.

Garantia statului va fi de maximum 50% din finantarea acordata, iar beneficiarul se obliga sa asigure autoturismul printr-o polita de asigurare de tip CASCO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here