Industria petrolului si gazelor a renuntat in acest an la proiecte de 200 de miliarde de dolari, care ar fi avut o capacitate echivalenta cu jumatate din productia zilnica a Arabiei Saudite, din cauza preturilor scazute care descurajeaza investitiile, potrivit printului saudit Abdul Aziz bin Salman, anunta Mediafax.

Au fost amanate sau anulate proiecte cu o productie de aproape 5 milioane de barili pe zi, afirma Bin Salman, care este secretar de stat in ministerul Petrolului, in remarci pregatite pentru o reuniune a ministrilor Energiei care va avea loc luni la Doha.

Arabia Saudita a produs in octombrie 10,38 de milioane de barili de petrol pe zi, potrivit datelor Bloomberg.

Preturile petrolului au scazut cu 42% in ultimul an, pe fondul deciziei OPEC de a nu modifica nivelul productiei, in pofida supraofertei din piata.

Oferta de petrol din afara OPEC va incepe sa scada de anul viitor, dupa ce preturile de aproape 150 de dolari pe baril inregistrate in 2008 s-au dovedit nesustenabile, a aratat Bin Salman.

„O perioada prelungita de preturi scazute ale petrolului este la randul ei nesustenabila, intrucat va duce la reducerea semnificativa a investitiilor si a soliditatii industriei petrolului, ceea ce va submina viitorul securitatii livrarilor si va crea conditiile pentru o noua crestere puternica a cotatiilor”, avertiteaza Bin Salman.

in opinia sa, companiile energetice vor reduce probabil investitiile cu 3%-8% in 2016, fiind pentru prima oara de la jumatatea anilor ’80 cand industria petroliera va taia cheltuielile timp de doi ani consecutiv.

Petrolul de referinta la bursa din New York este tranzactionat luni in crestere cu 0,24 dolari, la 44,54 dolari pe baril. Cotatia petrolului Brent, de referinta la Londra, este in urcare cu 0,22 dolari, la 47,64 dolari pe baril.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here