UNTOLD, cel mai asteptat festival al anului din Romania, a incheiat cu succes o prima editie si incepe pregatirile pentru editia 2016. Evenimentul de anul acesta, apreciat de fanii din toata tara si stainatate, aduce in Cluj-Napoca nominalizari si premii internationale pentru campania de donare de sange Pay with Blood, desfasurata la nivel national, la inceputul verii.
Prima editie UNTOLD Festival, cel mai mare eveniment al programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeana a Tineretului, a insemnat 4 zile de festival in vara anului 2015, mai exact 30 iulie – 2 august 2015 si a inregistrat un trafic cumulat de peste 240.000 de festivalieri, cu o medie de peste 60.000 de participanti pe zi.
Conform datelor colectate de operatorul de ticketing, 25% dintre biletele si abonamentele festivalului au fost vandute in Cluj-Napoca, avand astfel un festival la care au participat in fiecare zi aproximativ 15.000 de clujeni, iar restul de 45.000 de fani au venit la UNTOLD din afaraClujului, din orase, precum: Bucuresti, Timisoara, Oradea, Brasov, Sibiu, Iasi, sau din strainatate. 15% din totalul de participanti au fost turisti straini, topul vanzarilor de bilete fiind alcatuit din tari ca: Marea Britanie, Germania, SUA si Canada, Franta, Italia, Ungaria, Austria, Moldova, Olanda, Danemarca, Japonia. Mai mult, UNTOLD Festival a atras si cativa participanti din tari exotice, precum Mexic, Noua Zeelanda, Maroc, Egipt si Singapore.
Impactul generat de UNTOLD Festival asupra comunitatii poate fi cuantificat atat in cifre, cat si in capital de imagine adus orasului. UNTOLD 2015 a generat o suma totala de 23 milioane euro, din care 80%, respectiv 20 milioane, au fost banii atrasi in Cluj-Napoca.
Conform estimarilor organizatorilor, in cele 4 zile de festival, cei 180.000 de turisti, veniti din afara Clujului au cheltuit in medie 100 de euro pe persoana, pe cazare, masa si diverse sesiuni de shopping, rezultand o infuzie de capital de 18 milioane de euro in plina perioada a verii. Festivalul a atras in Cluj-Napoca bugetul echivalent unui city break din strainatate, raportat la bugetul pe persoana.
Mai mult, 2 milioane de euro au fost banii cheltuiti in Cluj de catre locuitorii orasului, care au decis sa lase o parte din bugetul de concediu chiar in orasul lor. Cifra estimata la o medie de 60.000 de persoane trafic pe zi si 35 de euro consum mediu de persoana pe zi.
in plus, peste 3 milioane de euro au fost banii investiti de sponsori si parteneri in comunitate prin prezenta lor la festival, luand in calcul bugetele investite, costuri logistice, operationale si de resurse umane. De asemenea, indicatori relevanti si performante importante au fost inregistrate de marii jucatori din oras.
Conform INS, numarul de turisti din Cluj, doar in luna iulie, a crescut cu 27% comparativ cu luna iulie a anului precedent, astfel ca peste 32.800 persoane au apelat la serviciile de cazare ale unitatilor hoteliere, booking.com, confirmand o rata de ocupare de 99% a cazarilor disponibile pe raza judetului Cluj. O buna parte dintre turistii din perioada festivalului, care nu au mai gasit loc in hoteluri, au preferat ofertele de cazare ale localnicilor, generand astfel venituri directe clujenilor. Din punct de vedere al comportamentului de consum al festivalierului UNTOLD, deciziile de cazare si transport contureaza un profil de consumator premium care e dispus sa plateasca in plus pentru conditiile de cazare din ofertele localnicilor.
Mall-urile clujene au inregistrat un trafic cu pana la 40% mai mare decat aceeasi perioada a anului precedent, iar comerciantii au avut incasari comparative cu perioada sarbatorilor de iarna.
“Iulius Mall Cluj adopta un stil mereu tanar şi energic, din acest motiv, un numar foarte mare de persoane din toate colţurile lumii, prezente la UNTOLD Festival, l-au ales ca destinaţie pentru a se relaxa sau pentru a face cumparaturi. Atmosfera de sarbatoare a fost resimtita in intregul oras, iar Iulius Mall nu a facut exceptie. Traficul nostru a inregistrat un numar similar de vizitatori cu cel din perioada sarbatorilor de iarna. Pe parcursul celor patru zile de UNTOLD, „festivalierii” au profitat din plin de promotiile pe care magazinele din Iulius Mall le-au pregatit special pentru ei”, spune Mihai Andrei Hossu, Marketing Manager Iulius Mall Cluj.
Un efectiv de 3000 de taxiuri au fost permanent pe starzile orasului, raportand incasari pozitive, neobisnuite perioadei de vara. Compania de Transport Public Cluj-Napoca declara incasari de peste 15.000 de euro in cele 4 zile de festival.
Pe langa impactul pe care l-a avut la nivel local, UNTOLD Festival duce numele orasului nostru in competitii internationale de prestigiu. European Festival Awards a nominalizat festivalul clujean la doua categorii in competitia europeana si anume: Best Major Festival si Best New Festival, avand concurente festivaluri cu traditie precum Tomorrowland, Szighet sau Exit. UNTOLD festival a fost o experienta inedita si noua pentru fanii care ne transmit ca au trait la Cluj-Napoca cele mai intense 4 zile de festival.
Campania Pay with Blood, pe care UNTOLD Festival a derulat-o in colaborare cu Institutul National de Transfuzie Sanguina (INTS) si McCann Romania, a fost rasplatita la una din cele mai prestigioase competitii si gale ale comunicarii, Golden Drum, cu doua premii Silver Drums, la categoriile New or innovative si PR.
Nu in ultimul rand, acoperirea media de care s-a bucurat festivalul doar in ultimele 3 luni inainte de start este peste asteptari. Conform rapoartelor de monitorizare MediaTrust, peste 23 de posturi TV nationale, 12 posturi de radio nationale, peste 500 de publicatii nationale si locale si peste 33.000 ziare si platforme online au generat doar in ultimele3 luni inaintea evenimentului mai mult de 13.000 de stiri despre UNTOLD Festival.
Ursus, Banca Transilvania, JTI, Pernod Ricard, Coca-Cola, Google, Digi Mobil sunt doar o parte dintre cei care au spus da provocarii UNTOLD. Google realizeaza anual o selectie de 5 evenimente majore in Europa cu care sa isi asocieze imaginea, UNTOLD fiind optiunea lor principala pentru aceasta regiune.
Editia UNTOLD 2015 s-a bucurat de sprijinul Primariei si Consiliului Local Cluj-Napoca, al autoritatilor si institutiilor clujene responsabile de siguranta publica, iar acestia ne asigura de sprijinul lor si pentru editia urmatoare.