Investitiile lantului de restaurante McDonald’s in Romania au depasit 13 milioane lei anul trecut, prioritatile companiei din 2014 vizand, printre altele, dezvoltarea retelei de cafenele McCafé si lansarea unor produse noi, informeaza Mediafax.

In 2014, lantul de restaurante a livrat peste 49 de milioane de burgeri si 4 milioane de cafele in Romania, cele mai vandute produse fiind sandvisul Big Mac si cartofii prajiti.

Compania a renovat sau extins patru restaurante din Bucuresti si provincie in 2014, iar numarul total de McCafé-uri a ajuns la 14 cafenele.

„Din perspectiva business-ului, ne asteptam ca anul 2015 sa fie unul cel putin la fel de bun ca 2014”, a declarat, intr-un comunicat, Daniel Boaje, directorul general al McDonald’s Romania.

Compania are peste 4.000 de angajati si colaboreaza cu o retea de 600 de parteneri locali.

McDonald’s a intrat pe piata romaneasca in 1995 cu un restaurant in Piata Unirii si opereaza in prezent 67 de restaurante, in 21 de orase, avand zilnic 150.000 de clienti.

Afacerile McDonald’s Romania s-au ridicat in 2013 la 94,8 milioane euro (415 milioane lei).

Compania concureaza pe piata restaurantelor fast-food cu retele precum KFC, Subway sau Pizza Hut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here