Fondul Monetar International (FMI) a ajuns la o intelegere cu Ucraina pentru acordarea unui imprumut in valoare de 17 miliarde de dolari, pachetul de ajutor financiar urmand sa ajunga la 40 de miliarde de dolari, prin contributia altor parteneri internationali, precum Uniunea Europeana, informeaza Mediafax.
„Echipa care lucreaza la Kiev a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru un program de reforme economice care va sustinut prin Facilitatea de finantate extinsa, in valoare de aproximativ 17,5 miliarde de dolari din partea FMI”, se arata intr-un comunicat al institutiei.
Noul program inlocuieste acordul stand by pe care Ucraina il avea cu FMI si urmeaza sa fie aprobat de conducerea executiva a institutiei.
„Aceste resurse puse la dispozitie vor fi completate de alte surse de finantare. Dupa cum a anuntat, guvernul ucrainean intentioneaza sa negocieze cu detinatorii datorie sale suverane, pentru a-si imbunatati sustenabilitatea pe termen mediu. in total, pachetul de finantare este estimat sa se ridice la 40 de miliarde de dolari si va dura patru ani”, a declarat Christine Lagarde, directorul general al FMI.
Lagarde a precizat intr-un interviu ca pachetul de salvare pentru Ucraina include si o contributie din partea UE, in timp ce Statele Unite a promis naterior un ajutor in valoare de 2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
„Noul program va sustine stabilizarea economica imediata a Ucrainei si va sprijini setul de reforme indraznete convenit, care are ca scop revenirea pe crestere a economiei pe termen mediu si imbunatatirea standardelor de trai a populatiei”, a afirmat Lagarde intr-un comunicat de presa.
Guvernul de la Kiev se confrunta cu cea mai grava recesiune dupa 2009, FMI estimand ca economia ucraineana s-a contractat cu pana la 7,5% anul trecut, pe fondul conflictului din estul Ucrainei, care a afectat industria nationala si exporturile, precum si increderea investitorilor.
Bugetul national pe 2015 vizeaza reducerea cheltuielilor sociale si inghetarea salariilor si pensiilor la nivelul actual, pentru a mentine deficitul bugetar la un nivel acceptabil.
Programul convenit cu FMI include reformarea sistemul energetic si cresterea productiei de energie la nivel national, precum si asigurarea stabilitatii sectorului bancar.
In Belarus, la Minsk, au avut loc negocieri in vederea incheierii unei intelegeri pentru incetarea conflictului din estul Ucrainei. resedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat joi ca un acord a fost incheiat la Minsk pentru incetarea ostilitatilor in Ucraina incepand de duminica, 15 februarie.
O decizie de compromis a fost luata cu privire la o zona demilitarizata pe linia frontului, care era principalul punct de blocaj in cadrul negocierilor. Putin a precizat ca fortele ucrainene isi vor retrage armamentul greu dincolo de linia de front. Separatistii se vor retrage de asemenea dincolo de linia frontului, asa cum a fost ea stabilita in septembrie, cand a fost incheiat armistitiul anterior.