Romanii care merg in vacante in Grecia nu sunt atrasi in mod special de sistemul all inclusive, astfel ca decizia de a merge in aceasta tara va fi influentata in foarte mica masura de planurile noului guvern de la Atena de a reduce acest tip de turism, potrivit turoperatorilor romani.

„Grecia este prima destinatie pe care o aleg romanii pentru vacante in strainatate si sunt indragostiti de aceasta tara. Grecia a fost pe primele pagini ale ziarelor din cauza crizei in ultimii ani, cu ideea ca falimenteaza, ca iese din zona euro etc., si totusi numarul turistilor romani a crescut an de an, urmand trendul european”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul agentiei Christian Tour, care trimite cei mai multi turisti romani in Grecia, respectiv peste 100.000 pe an.

Cristian Pandel administreaza de anul trecut un hotel de patru stele in insula greceasca Corfu, anunta Mediafax.

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat razboi serviciilor de turism all-inclusive, chiar daca aduc economiei elene venituri anuale de doua miliarde de euro, cu intentia ca prin masuri fiscale si legislative sa descurajeze acest sistem pentru a facilita revenirea la turismul traditional.

Tsipras, liderul partidului de extema stanga Syriza care a castigat alegerile de duminica din Grecia, considera ca serviciile all-inclusive indeparteaza turistii de economia locala, tinandu-i in incinta hotelurilor si departe de micile afaceri, conform Daily Mail.

Din acest motiv, premierul a promis sa reduca acest tip de turism de masa in Grecia, care s-a dezvoltat in ultimele cateva decenii.

Cristian Pandel a afirmat ca, anul trecut, numarul mare de turisti care au ales Grecia a creat probleme reale in sezon, cand la multe hoteluri nu mai puteau fi gasite camere libere.

„Cererea si contractele facute de gigantii europeni din industrie pentru 2015 vor determina si in acest an o crestere a turismului in Grecia. Din discutiile cu hotelierii greci am aflat ca chiar si atunci cand merg all inclusive in aceasta tara, turistii romani aleg in foarte multe zile din vacanta sa iasa in oras si sa manance la tavernele grecesti. Sunt unii dintre cei mai apreciati turisti, pentru ca cheltuiesc sume importante in vacante”, a mai spus Cristian Pandel.

Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, una dintre cele mai importante agentii de turism din Romania, si vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), spune ca in Grecia merg anual circa 250.000 de turisti romani, dintre care o cincime se cazeaza in structuri all inclusive.

„Nu se vor desfiinta hotelurile all inclusive, nu a afirmat asta premierul. Ideea este sa nu se mai dezvolte. in Grecia nu sunt foarte extinse structurile all inclusive, si chiar daca s-ar elimina all inclusive si s-ar inlocui cu pensiune completa, nu ar fi un soc. Pentru Grecia, all inclusive nu este traditional si nici pentru agentiile romanesti nu ar fi ceva de mare impact”, crede Burcea.

El apreciaza ca fluxul de turisti catre Grecia va continua sa creasca, pentru ca in aceasta tara turistii nu merg doar la 5 stele all inclusive, ca in Turcia, ci se cazeaza si la studiouri, vile, la 2 stele, 3 stele sau aparthoteluri.

„Semnalul este ca nu se doreste dezvoltarea all inclusive pentru ca dispar micile taverne, restaurante si magazine, ceea ce este corect. Grecia are celebrele taverne, cu muzica greceasca si dansuri, care sunt o atractie mult mai mare decat sistemul all inclusive”, mai spune Alin Burcea.

Noul premier elen a promis sa reduca acest tip de turism de masa in Grecia, care s-a dezvoltat in ultimele cateva decenii.

Guvernul ar putea interzice vanzarea de terenuri aflate in proprietatea statului catre dezvoltatorii de mega-complexuri turistice si ar putea modifica legislatia privind taxa pe valoare adaugata, urmand ca actualele centre de vacanta sa suporte taxe mai ridicate.

„Nu dorim sa continuam cu actualul model de exploatare intensiva a turismului”, a spus Tsipras.

Noul regim guvernamental nu vrea sa interzica total sistemul all-inclusive, ci sa incurajeze modelul vacantelor traditionale, in care vizitatorii folosesc barurile traditionale, restaurantele si atractiile locale.

„Este evident ca fiecare persoana raspunzatoare (din guvern) are dreptul sa ia orice masura i se pare benefica pentru tara si economie. Daca asta se va intampla intr-adevar – ceea ce nu cred ca se va petrece prea curand -, atunci pot spune ca Grecia nu a fost si nu este <<patria all inclusive-ului”, precum asta este Turcia. La acest moment multe hoteluri din Grecia nici nu ofera all inclusive, iar cele care fac asta sunt, in mare masura, departe de ceea ce se gaseste in Turcia. Prin urmare, clientii care sunt fani all inclusive nu merg neaparat in Grecia”, a afirmat Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, unul dintre cei mai mari operatori de turism din Romania.

El crede ca, pe de alta parte, Grecia este atat de frumoasa si ofera atat de multe oportunitati, incat daca oferta va fi fara all inclusive sau acest sistem va fi mai scump, acest lucru nu va avea un efect dramatic pentru turisti, in general, sau romani, in special.

„Vor cumpara cazare cu demi-pensiune sau cu pensiune completa si tot se vor duce in Grecia. Eu cred cu tarie ca interventia statului in astfel de chestiuni nu duce, de regula, la efectul scontat, pentru ca agentii economici vor gasi solutii in asa fel incat clientii lor sa fie multumiti. in concluzie, nu cred ca ar fi o masura care sa aiba un efect economic pozitiv pentru Grecia si care ar transmite un mesaj incurajator turistilor din toata lumea, dar daca va exista, nu va impacta major turismul spre Grecia”, apreciaza Anastasiu.

in Grecia continentala si insulara exista sute de hoteluri all-inclusive, in statiuni precum Agios Nikolaos din Creta si Kardamena in Kos.

Serviciile all-inclusive sunt populare pentru familiile cu un buget limitat care stiu ca odata ce platesc biletele nu mai suporta cheltuieli suplimentare pentru masa, bauturi si distractie.

Acest sistem este insa un dezastru pentru comerciantii locali si proprietarii de restaurante, pentru ca turistii nu mai ies din incinta hotelurilor.

Touroperatorii britanici au incheiat contracte pe termen lung cu hotelurile all-inclusive din Grecia, ceea ce face improbabil ca modificarile fiscale sa afecteze turistii in acest an.

„Grecia isi va pastra in continuare suprematia ca destinatie pentru romani datorita mai multor aspecte: cadrul natural unic, multe insule si fiecare diferita in felul ei, oameni foarte primitori, cu traditii, credinta si idei compatibile pana la identificare cu ale romanilor… Orice stire negativa despre criza din Grecia s-a dovedit ca nu are efect asupra consumatorului; aceleasi convulsii ca si la noi, dar niciun risc real pentru turisti. Grecia ramane, totusi, cea mai sigura destinatie pentru turistii romani, alaturi de Romania”, a mai spus Cristian Pandel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here