Ati fost declarat drept senatorul cu cea mai impresionanta activitate pentru sesiunea legislativa 2012/ 2013 pentru realizarile dvs. in relatiile internationale dar si pentru rezultatele actiunilor legislative desfasurate in cadrul Parlamentului Romaniei. Avand in spate aceasta experienta considerabila, care sunt principalele actiuni pe care dvs le considerati reprezentative pentru activitatea dvs.?

Prima datorie si obligatie a unui parlamentar fata de cetatenii ce ii reprezinta este de a face tot posibilul ca acestia sa aiba parte de un trai mai bun. Acest lucru e posibil prin viziunea, initiativa si implicarea parlamentarului, a carui activitate trebuie sa urmareasca cresterea prosperitatii tarii, sporirea sigurantei nationale si marirea prestigiului Romaniei la nivel international. Parlamentarul, prin implicare activa si eficienta, sustinut de un un dram de inspiratie si creativitate, trebuie sa identifice permanent cele mai bune oportunitati pentru tara. O solutie tine de strategiile de promovare, creative si originale, prin care sa fie atrasi investitori straini in Romania. Acelasi parlamentar trebuie sa faca tot posibilul ca acei investitori, straini sau autohtoni, sa beneficieze de un climat economic, social, juridic si politic prietenos, predictibil. Sistemul concurential trebuie sa fie unul corect, astfel incat niciun investitor sa nu isi mai doreasca plecarea din Romania.

Eforturile mele se indreapta in special in aceste directii. Cred in tara mea, in potentialul ei. Aceasta convingere nu este una subiectiva, izvorata numai de patriotism. Cele mai recente date, provenite din surse demne de incredere,la care am avut si eu acces, plaseaza Romania pe primul loc in previziunile de dezvoltare economica a Europei. Cu alte cuvinte, tara noastra este considerata in cercurile marilor puteri economice ca fiind cea mai mare oportunitate investitionala din Europa pentru urmatorii 20 de ani!

Ca sa sintetizez insa in doar cateva date intreaga mea activitate din acest an parlamentar as mentiona cele 57 de intrebari, 3 declaratii politice, 7 initiative legislative, 27 de interpelari si 100 de luari de cuvant in plen, ajungandu-se la un total de 194 de interventii, interpelari si luari de pozitie in cadrul lucrarilor Parlamentului Romaniei si peste 47 de participari la evenimente diplomatice, evenimente in care se construieste imaginea pozitiva Romaniei pentru urmatoarele decenii.

Sunt acestea cateva date care arata o activitate cu adevarat impresionanta. As vrea insa sa ne concentram un moment pe declaratia dvs. senzationala: Romania este cea mai mare oportunitate investitionala din Europa pentru urmatorii 20 de ani ! Care sunt argumentele concrete care sa sustina o asemenea afirmatie, atat timp cat in Europa si SUA presa economica prezinta situatia din Romania in culori sumbre, ajungand pana acolo incat sa recomande investitorilor sa ocoleasca tara noastra?

Va marturisesc ca si eu am fost contrariat in momentul in care am avut acces la datele de care va povesteam. Tin minte ca am pus aceeasi intrebare si acelor mari personalitati ale lumii economice ce au participat la intalnirea in cauza. stiti care a fost raspunsul uimitor? TOCMAI DE ACEEA! Raspunsul a fost urmat de un ras zgomotos al intregului grup. Mi se reconfirma, din nou si din nou, ca grupuri de putere ostile Romaniei coordoneaza campanii de denigrare a tarii mele pentru a ne forta sa ne vindem obiectivele investitionale pe nimic sau pentru a indeparta de tara noastra orice investitie serioasa prin diferite actiuni de manipulare. Multumesc si pe aceasta cale acelor personalitati ce au participat la intalnirea in cauza, oameni de o rectitudine morala de necontestat, mari experti internationali in economie din SUA, Europa si Asia. Ei sunt cei care cred in potentialul Romaniei si pot sprijini prin investitii si prin sfaturile si inalta lor autoritate refacerea imaginii tarii noastre in mediul economic international. Mai multe detalii legate de strategiile economice internationale pentru urmatoarele doua decenii le veti puteti afla insa din cartea ce o voi lansa in cel mai scurt timp: “Iar adevarul ne va face liberi”

Pot insa pentru cititorii ziarului dvs. sa va enumar cateva din punctele forte ale economiei Romaniei in acest moment. tara noastra este cea mai potrivita locatie pentru industria componentelor auto deoarece avem centre universitare de marca in Iasi, Timisoara, Cluj, Craiova, Bucuresti, centre care pregatesc tinerii specialisti pentru aceasta ramura a industriei.

Furnizorii de componente auto pentru mari firme precum: Mercedes, Audi, General Motors, Renault, au investit masiv in ultimii cinci ani in asteptarea unei triplari a cererii si a productiei la nivel mondial.

Cred ca in acest caz, un merit deosebit in plasarea tarii noastre pe un loc central pe harta investitiilor in industria auto l-a avut cancelarul german , Angela Merkel, care a recomandat si a sustinut investitiile germane din Romania.

Acest fapt s-a resimtit si la nivelul exporturilor si al PIB-ului, Romania avand una din cele mai mari cresteri economice din Europa in anul ce a trecut.Pe de alta parte, Renault, prin decizia de a investi in Romania in urma cu 10 ani (intr-un moment cand majoritatea presei straine prezenta Romania drept una din cele mai nepotrivite zone pentru investitori) a urcat mult in topul mondial al producatorilor de autoturisme.

Un alt punct forte il reprezinta agricultura. Terenurile ecologice din Romania pot asigura hrana pentru 80 de milioane de oameni. Putem deveni unul din marii exportatori de produse alimentare, cu o singura conditie: anume ca politica guvernantilor sa nu mai fie anti-nationala, asa cum a fost din nefericire in ultimii 23 de ani.

Zona industriala, va beneficia in viitor de un atu extrem de important. Pretul energiei in Romania va fi unul din cele mai scazute in plan mondial, datorita rolului important al energiei regenerabile in productia energetica autohtona. Conform previziunilor, peste 35% din energía produsa in tara noastra va fi de origine eoliana , 40% produsa de centrale hidroelectrice si restul de centralele nucleare.

Romania este printre tarile cu cele mai sigure frontiere din lume, cu institutii de securitate nationala cu o activitate de cel mai inalt nivel. Ma refer aici la controlul migratiei, la anti-terorism, la prevenirea si lupta impotriva crimei organizate. Acest lucru nu il spun eu ci il declara unul din cei mai bine informati oameni ai lumii, John O. Brennan, seful CIA-Agentia de Informatii a Statelor Unite.

Avem o indelungata traditie si experienta in activitatea de reprezentare internationala a Romaniei. Din pacate, in ultimii 23 de ani am regresat mult si acest lucru nu trebuie sa se mai intample. in domeniul politicii externe a Romaniei avem specialisti foarte buni. Din pacate insa, am neglijat de multe ori rolul Romaniei in plan extern si am fost superficiali in acest sens. Politica externa si cea de dezvoltare economica a Romaniei trebuie sa fie printre primele puncte ca importanta pe agenda oricarui guvern.

Imbunatatirea relatiilor si dezvolatrea lor cu cat mai multe state ale lumii. in toate cazurile pentru a stabili schimburi reciproc avantajoase, si nu trebuie sa uitam in majoritatea negocierilor de obiectivul nostru principal : exportul produselor fabricate in Romania pe toate pietele lumii. La nivelul de relatiilor internationale avem cateva axe prioritare precum relatia cu : Germania, SUA, China, Emiratele Arabe Unite sau Rusia, dar nu trebuie sa neglijam si state precum : India, Coreea de Nord sau de Sud, Vietnam, Mongolia sau Laos, tari din America Latina si Africa.

Cu riscul de a ma repeta va reiterez declaratia cu care am inceput convorbirea noastra anume ca :Romania este cea mai mare oportunitate investitionala din Europa pentru urmatorii 20 de ani. Va reamintesc, ca acest fapt nu e o pozitie subiectiva a mea sau a celor care cred in Romania. Este un fapt confirmat la nivel international de actorii importanti ai economiei mondiale.

Depinde doar de noi sa nu ratam aceasta oportunitate imensa. Un vechi proverb romanesc spune ca fierul trebuie batut cat e cald. Va asigur ca in acest moment, fierul e fierbinte.

Ati reusit de curand sa inscrieti Iasi-ul in programul vizitelor diplomatice Descopera Romania – o realizare ce aduce pentru zona pe care o reprezentanti in Parlament recunoastere internationala, oportunitati investitionale si comerciale. Ce alte proiecte mai aveti pentru colegiul dvs?

Inca inainte de a imi incepe mandatul am constientizat ca pentru a contribui la dezvoltarea tarii si a judetului Iasi, mai intai am nevoie de cat mai multe conexiuni internationale pentru a-i convinge pe investitori sa vina in judetul meu sau oriunde in Romania. Asa se pot crea locuri de munca, se poate face productie in tara noastra si se poate exporta mai apoi in orice colt a lumii,datorita pozitiei noastre favorabile din punct de vedere geografic.

Din acest motiv m-am implicat in peste 50 de evenimente diplomatice in 2013, avand ca tema de dezbaterile si stabilirea de cooperari economice,comerciale si prezentarea potentialului turistic al tarii noastre.

La inceputul anului 2013 mi se reconfirma ca Romania este cea mai mare oportunitate investitionala din Europa pentru urmatorii 20 de ani, si apoi am incercat in urmatoarea perioada sa stabilesc care zona a tarii are cele mai multe atuuri in acest sens. si, desi pot fi acuzat de subiectivism, dupa analiza mai multor date si informatii, am ajuns la concluzia ca Iasi-ul are toate elementele necesare pentru a se plasa in topul oportunitatilor investitionale oferite de Romania.

Mentionez doar citeva dintre aceste elemente favorizante. Suntem primul centru universitar din tara, fosta capitala, oras multicultural, centru industrial reprezentativ in perioada lui N.Ceausescu, 70.000 de mii de studenti anual, natalitate pozitiva, aeroport international a carui modernizare va fi finalizata in 2014 – sunt acestea doar cateva din argumentele care deja au convins mari investitori. Delphi, Continental Automotive sau importante firme din domeniul IT-ului ce aui venit aici sunt exemple graitoare in acest sens. Personal, cred ca Iasi-ul poate si trebuie sa devina poarta de intrare turistica pentru intreaga zona a Moldovei si Bucovinei. Odata cu finalizarea lucrarilor la aeroportul international Iasi, acest fapt va fi posibil!

Avem toate motivele sa fim increzatori in viitorul nostru. insa nu putem sa ne bucuram de el, daca nu facem tot posibilul sa exploatam faptul real ca Romania este cea mai mare oportunitate investitionala din Europa pentru urmatoarele doua decenii. Pentru mine prezentarea acestui adevar fundamental este misiunea prioritara. in urmatorii ani voi urmari sa identific si sa fructific orice ocazie, astfel incat sa atrag investitorii majori in Romania si sa ajut Romania sa redevina, la nivel mondial, unul din actorii economici si politici importanti.

 

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite in Romania- Yacoub Yousef Al Hosani

As dori sa apreciez rolul instrumental jucat de senatorul Ionel Agrigoroaei in realizarea Grupului de initiativa pentru Prietenie Parlamentara intre Romania si Emiratele Arabe Unite. Acesta va avea misiunea de a dezvolta relatiile parlamentare si politice intre tarile noastre punand astfel bazele si pentru dezvoltarea relatiilor economice si investitionale dintre tarile noastre. Nu poate exista cooperare economica fara o baza de incredere si stabilitate oferita de relatiile politice. Senatorul Ionel Agrigoroaei a jucat un rol important si in organizarea expozitiei de sprijin a Romaniei pentru candidatura orasului Dubai la Expozitia Mondiala din 2020 gest ce a lasat amintiri pozitive, de nesters, intre tarile noastre.

Thongsing Thammavong-Prim Ministru al Republicii Populare Democrate Laos

Senatorul Ionel Agrigoroaei a reprezentat la cel mai inalt nivel Europa si tara sa in vizita sa in Laos si as vrea sa ii multumesc pentru efortul facut pentru a construi punti de colaborare intre tara sa si Laos, a pus bazele cooperarii economice, comerciale, turistice si diplomatice unind zonele Europei si ale Peninsulei Indochina. Sunt acestea decizii ce vor avea efecte pozitive pentru deceniile ce vor veni si care vor fi benefice pentru toate popoarele noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here