Asociatia Produs de Cluj, organizatie infiintata si coordonata de Consiliul Judetean Cluj, a participat in perioada 9-15 august 2013 la Targul European de Produse Traditionale care a avut loc in statiunea Zakopane din Muntii Tatra (Malopolska, Polonia), eveniment care a reunit cca. 200 de producatori din nu mai putin de 16 tari.

La acest targ international au participat 15 producatori si mestesugari clujeni, membri ai Asociatiei Mesterilor Populari Clujeni, care si-au prezentat si promovat produsele traditionale sub egida – „Produs de Cluj”. Cele mai apreciate produse, care au avut o mare priza la vizitatorii targului, au fost mierea de albine de la Chiuiesti, gemurile de la Moldovenesti, uleiul presat la rece sau produsele pe baza de lavanda (ulei, apa de baie, sirop etc).

„Succesul inregistrat prin participarea Asociatiei Produs de Cluj la Zakopane este unul indiscutabil, mai ales ca acesta este al doilea an consecutiv cand participam. Produsele noastre au fost unanim apreciate atat de polonezi, cat si de ceilalti vizitatori straini, nu putini fiind cei care au revenit special pentru acest targ la editia din acest an pentru a achizitiona produse traditionale din zona Clujului. O prezenta speciala a fost cea a maresalului Voievodatului Malopolska, domnul Marek Sowa, care a degustat si achizitionat produse romanesti, domnia sa invitandu-si conationalii sa viziteze standul rezervat judetului Cluj. Suntem bucurosi ca reusim sa ducem imaginea Clujului, a Transilvaniei si a Romaniei dincolo de granitele tarii, contribuind astfel la promovarea a ceea ce avem mai bun, a specificului si a valorilor noastre traditionale”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

Reamintim in acest context faptul ca intre judetul Cluj si judetul Malopolska exista un protocol de cooperare incheiat in anul 2005, care a fost reconfirmat in anul 2008, pe perioada nedeterminata. in virtutea acestuia, in ultimii ani, s-au derulat o serie de proiecte regionale comune in diverse domenii: cultura, arta, servicii sociale, parcuri logistice, dezvoltarea resurselor umane etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here