Guvernul din Cipru a desemnat o comisie de ancheta insarcinata sa gaseasca vinovatii pentru situatia financiara a tarii, care s-a reunit la birourile procurorului general pentru a discuta aspecte operationale ale investigatiei.

Comisia este formata din trei fosti judecatori ai Curtii Supreme din Cipru, unul dintre acestia lucrand pentru o perioada si la Tribunalul Penal International, potrivit Cyprus Mail.

Conform mandatului primit de la guvern, cei trei magistrati trebuie sa finalizeze ancheta in termen de trei luni, cu posibilitatea de a dubla perioada in caz de necesitate, potrivit ministrului Justitiei, Ionas Nicolaou, citat de Cyprus Mail.

Membrii comisiei vor depune juramantul marti, in prezenta presedintelui Nicos Anastasiades, anunta Mediafax.

Comisia trebuie sa investigheze orice „actiuni sau omisiuni” de natura politica, civila sau penala care au condus prabusirea sistemului financiar cipriot.

Persoanele care vor fi considerate in urma investigatiei responsabile pentru situatia de criza vor ajunge in fata justitiei.

Guvernul din Cipru a incheiat saptamana trecuta un acord de bailout de 10 miliarde euro cu guvernele din zona euro si Fondul Monetar International, care prevede masuri fara precedent pentru restructurarea si recapitalizarea sectorului bancar, cu active de 8 ori mai mari decat Produsul Intern Brut.

Astfel, banca Popular Bank (Laiki) va fi desfiintata, iar depozitele mai mari de 100.000 de euro vor fi accesate pentru finantarea recapitalizarii sistemului financiar. Bank of Cyprus, cea mai mare banca din tara, va prelua depozitele garantate, mai mici de 100.000 euro, de la Laiki, si va trece printr-un program de restructurare si recapitalizare finantat din economiile mai mari de 100.000 de euro.

Deponentii la Bank of Cyprus care detin mai mult de 100.000 euro in conturi ar putea pierde astfel 60% din economiile care depasesc aceasta suma, primind drept compensatie actiuni la banca la o rata inca necunoscuta.

Acordul reprezinta o lovitura severa pentru sistemul financiar cipriot, care s-a extins agresiv in ultimii 30 de ani prin atragerea oamenilor de afaceri straini, in principal de origine rusa, dornici sa-si ascunda averile de autoritatile fiscale. Industria financiara din Cipru asigura zeci de mii de locuri de munca intr-un stat cu 860.000 de locuitori si somaj de 15%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here