In perioada 23-27 septembrie 2012, Laboratorul National de Referinta pentru Tuberculoza din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, unitate sanitara aflata in subordinea Consiliului Judetean Cluj, organizeaza, impreuna cu INSTAND/Centrul Colaborator al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru Standardizare si Asigurarea Calitatii in Germania si cu Laboratorul European de Referinta pentru Tuberculoza din Germania, a doua editie a „Conferintei Laboratoarelor Nationale de Referinta pentru Tuberculoza din tarile Central si Est Europene; Noile evolutii in Asigurarea Calitatii in laboratoarele de diagnostic al tuberculozei”.

Manifestarea care se desfasoara la Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga”, str. Clinicilor, nr. 2, Cluj-Napoca si la care participa medici specialisti pneumoftiziologi din 13 tari central si est europene (Germania, Croatia, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Serbia, Bosnia, Moldova, Bulgaria, Ucraina, Belarus, Polonia si Romania) are drept scop identificarea solutiilor optime  pentru ameliorarea bolii tuberculoase in zona centrala si est-europeana. in cadrul conferintei urmeaza a fi abordate o serie de aspecte legate de situatia evolutiva a bolii tuberculoase in fiecare dintre tarile invitate, cu accent pe Romania, diagnoza in laborator a tuberculozei, stabilirea unui program de control la nivel national pentru asigurarea calitatii in medicina de laborator, progrese si probleme aparute ulterior conferintei precedente din anul 2011, etc.

“Ne bucura faptul ca, si anul acesta, spitalul nostru de profil si municipiul nostru resedinta de judet au fost alese pentru a gazdui aceasta importanta reuniune stiintifica din domeniul medical. Desi initial se instituise regula ca, in fiecare an, o noua locatie sa fie aleasa pentru aceasta manifestare,  urmare a excelentei organizari din anul precedent s-a decis ca cea de-a doua editie a Conferintei Laboratoarelor Nationale  de  Referinta pentru Tuberculoza din tarile Central si Est Europene sa fie organizata anul acesta tot la Cluj. Acest fapt ne onoreaza si ne obliga in egala masura, contribuind, o data in plus, la confirmarea statutului Clujului drept unul dintre cele mai puternice centre ale invatamantului medical si ale cercetarii stiintifice din intreaga regiune” a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

Tuberculoza a fost identificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) drept una dintre cele mai importante probleme de sanatate ale populatiei din zonele mai putin dezvoltate ale planetei. in Romania, tuberculoza este intalnita mult mai frecvent decat in alte țari ale Uniunii Europene si se estimeaza ca apar in medie 130 de cazuri la 100.000 de locuitori, fața de media europeana de circa 30 de bolnavi la suta de mii de locuitori. Conform datelor Ministerului Sanatatii, in tara noastra sunt inregistrati aproximativ 30.000 bolnavi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here