Standard & Poor’s (S&P) a confirmat prespectiva „stabila” a ratingului de top „AAA” al Germaniei, la puţin peste o saptamana dupa ce Moody’s a atribuit guvernului de la Berlin perspectiva „negativa”, avertizand ca ar putea cobori calificativul din cauza crizei din zona euro, transmite Bloomberg.

Ratingul pe termen lung al Germaniei a fost menţinut la „AAA”, cu perspectiva stabila, potrivit unui comunicat transmis joi de S&P.

„in opinia noastra, Germania are o economie foarte diversificata şi competitiva şi a demonstrat ca poate absorbi şocuri economice şi financiare puternice. Perspectiva ratingului pe termen lung ramane stabila, reflectand aprecierea noastra ca finanţele publice şi balanţa externa solida vor continua sa reziste potenţialelor şocuri financiare şi economice”, se spune in comunicat.

Germania este cel mai mare contributor la imprumuturile acordate statelor de la „periferia” zonei euro şi la fondurile de urgenţa create in Europa in incercarea de a rezolva criza datoriilor de stat.

Moody’s a coborat la inceputul saptamanii trecute la „negativa” perspectiva ratingurilor triplu-A ale Germaniei, Olandei şi Luxemburgului. Finlanda a ramas singurul stat european evaluat de Moody’s cu rating „Aaa” şi perspectiva stabila.

S&P anticipeaza ca gradul de indatorare al guvernului german va ramane peste 80% la sfarşitul anului viitor, dar va fi redus la 77% din PIB in 2015, odata cu scaderea deficitului bugetar.

„Deşi datoria Germaniei este mai ridicata decat a altor state cu rating AAA, consideram ca structura economica diversificata şi rezistenta şi accesul ieftin la finanţare de pe pieţe faciliteaza o capacitate mai ridicata de a face faţa datoriilor”, noteaza S&P.

Agenţia se refera la costurile reduse de finanţare ale statului german: randamentul obligaţiunilor guvernamentale cu maturitatea la 10 ani este de numai 1,38% pe piaţa secundara, iar dobanda titlurilor pe doi ani este negativa de peste trei saptamani.

Exporturile directe ale Germaniei catre Italia, Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia au reprezentat anul trecut mai puţin de 5% din Produsul Intern Brut al celei mai mari economii europene, insa inrautaţirea şi prelungirea crizei din zona euro ar putea afecta grav ţara, prin expunerea semnificativa a bancilor şi instituţiilor financiare germane pe economiile de la periferia eurozonei, avertizeaza S&P.

Bancile comerciale germane aveau la finele lunii martie creanţe in valoare totala de 448 miliarde euro in Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia şi Cipru, reprezentand 17% din PIB, noteaza S&P, citand datele Bancii Reglementelor Internaţionale.(MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here