Volkswagen (VW) a cerut vineri demisia directorului general al Fiat, Sergio Marchione, de la conducerea asociatiei producatorilor europeni de automobile ACEA si a amenintat ca ar putea sa se retraga din acest organism, dupa ce managerul italian a atacat politica de preturi a grupului german.

Marchionne a sugerat, potrivit unui articol aparut in New York Times, ca strategia de preturi a VW provoaca „o baie de sange”, relateaza Bloomberg.

Publicatia a relatat ca sefi de companii, intre care si Marchionne, presedinte al ACEA, acuza grupul german ca se foloseste de criza datoriilor pentru a-si extinde cota de piata.

„Comentariile arata inca o data ca Marchionne nu este calificat pentru a fi presedinte al ACEA”, a declarat purtatorul de cuvant al VW, Stephan Gruehsem, care cere demisia sefului Fiat de la conducerea asociatiei.

El a adaugat ca VW ia in considerare retragerea din ACEA.

Un reprezentant al Fiat din Torino, contactat de Bloomberg, a refuzat sa comenteze.

Disputa scoate in evidenta tensiunile din industria auto europeana, care reflecta criza datoriilor.

VW a raportat joi rezultate trimestriale record, in timp ce Fiat si PSA Peugeot Citroen sunt afectate de agravarea pierderilor in Europa.

Fabricile VW, BMW si Daimler din Europa lucreaza la o capacitate de peste 90%, in timp ce alti producatori europeni au rate de 60%-75%. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here