Duminica, 15 iulie, incepȃnd cu ora 15:00 la Stadionul Pescarusul, localitatea Sarichioi – Judetul Tulcea va avea loc festivalul „Ziua Lacului Razim”, eveniment finantat din fonduri europene care are ca obiectiv atragerea unui numar cat mai mare de turisti intr-un paradis natural unde linistea deplina si natura neatinsa de om sunt singurele stapane iar peisajele au iz de legenda si par a fi neatinse de trecerea timpului.
Lacul Razim si imprejurimile sale sunt locuri mirifice putin cunoscute turistilor, cu o natura salbatica ce-si urmeaza propriile legi in „plescaitul somnoros al valurilor”, pline de mister, unde soarele rasare si apune scanteietor din geana indepartata a marii.
Acesta face parte din complexul lagunar Razim-Sinoe, fiind situat in estul Romaniei, pe malul Marii Negre, in regiunea istorica Dobrogea, pe teritoriul judetului Tulcea. intinderea albastra, brazdata de fasii de verdeata si pe malul careia se afla ruinele unor cetati antice si sate traditionale de pescari, este situata in sudul Rezervatiei biosferei Delta Dunarii (cea mai mare si cea mai bine conservata dintre deltele europene), reprezentand 20% din suprafata acesteia. Lacul Razim, cu o suprafata de 415 km2 este cel mai mare lac din Romania. Datorita complexitatii sale geografice (peisaje unice), biologice (o mare diversitate de pasari si pesti), istorice (vestigii arheologice valoroase) si etnografice (o multitudine etnoculturala), lacul si imprejurimile sale
pot fi considerate cel mai spectaculos obiectiv turistic din zona litorala a Romaniei.
Evenimentul „Ziua Lacului Razim” va fi prezentat de Bogdan Nicolai – realizatorul matinalului Alarma de la Pro FM, iar participantii la festival vor avea parte de multe surprize, jocuri si concursuri si vor avea posibilitatea sa descopere legendele, traditiile si obiceiurile din zona lacului Razim, chiar de la oamenii locului. Turistii prezenti la eveniment vor avea posibilitatea sa fredoneze melodiile preferate alaturi de trupa Directia 5 incepȃnd cu ora 19:00 si alaturi de trupa Compact, incepȃnd cu ora 20:30. Nu vor lipsi de la eveniment nici ansamblurile locale care prin muzica, joc si voie buna, vor incerca sa prezinte publicului traditiile, legendele si obiceiurile zonei.
Tururile tematice in aceasta zona se pot face atat cu barca (foarte flexibile si numeroase), dar si cu bicicleta. Traseele sunt pentru toate gusturile, atat pentru doritorii de a vizita laguna, delta propriu-zisa cȃt si pentru cei care doresc sa viziteze marea. In zona lagunei Razim-Sinoe, ca de altfel in intreaga Dobroge, multitudinea culturala este la ea acasa. Numarul mare de etnii reprezinta sursa uimitoarei complexitati de traditii pe care o intalnim aici. In ultimii ani, grupurile etnice (rusi lipoveni, haholi sau ucrainieni, bulgari, turci, tatari, tigani, greci, aromani) din localitatile Deltei au inceput sa se organizeze cu scopul pastrarii datinei, credintei si limbii.
Dintre mestesugurile traditionale, tesutul ocupa un loc aparte, zona lacului Razim fiind renumita pentru finetea panzeturilor din bumbac, lana sau borangic. Imensul potential cultural si istoric, cu numeroase vestigii arheologice (Argamum, Histria, Heracleea), mixul unic al elementelor de etnografie si folclor specific deltei, peisajele spectaculoase si locurile pline de legende constituie fiecare un argument in favoarea unei calatorii in acest tinut unic din Romania si chiar din Europa.
Organizatorul evenimentului este Asociatia Eco-Natura, iar proiectul este finantat prin Regio – Program Operational Regional 2007-2013, axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, 53 – Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica.
Va asteptam duminica, 15 iulie la „Ziua Lacului Razim” pentru a petrece impreuna un weekend de neuitat!