Cum vedeti sectorul IMM din Romania, in 2012?
Vad in sectorul IMM un sustinator al cresterii economice! si nu sunt vorbe in vant. Imi bazez raspunsul pe evolutia de pana acum a intreprinderilor mici si mijlocii, pe rezistenta de care au dat dovada in fata adversitatii, pe flexibilitatea si creativitatea lor, dar si pe masurile de sprijin pe care Guvernul le-a luat pentru a favoriza mediul de afaceri si a sustine IMM-urile.
Procentul intreprinzatorilor care se asteapta ca mediul economic sa fie mai favorabil afacerilor in anul 2012 se dubleaza. Ma inscriu in categoria celor optimisti, dar ma refer la un optimism de tipul „putem face”, nu de tipul „se va face de la sine”. Inspiratia si ideile inovatoare apar, dar trebuie sa ne gaseasca la lucru! Sectorul IMM-urilor, in anul 2012, va fi cel pe care ne vom sprijini fortele de revigorare economica si de crestere economica sanatoasa, care va oferi locuri de munca. Reprezinta celula vie a economiei.
Perioada prin care am trecut cu totii nu a fost una usoara. Ne-am confruntat cu noi dificultati, cu situatii pe care le cunosteam din teorie, dar nu si din practica.
Criza a pus la incercare flexibilitatea IMM-urilor si creativitatea acestora. Raspunsurile pe care IMM-urile le-au gasit au fost viabile. incercarea crizei le-a dovedit taria.
Prin urmare, IMM-urile din economia romaneasca in anul 2012 vor fi calite de focul crizei, dar mai puternice, mai creative si mai adaptabile.
Am venit in intampinarea IMM-urilor prin crearea unui mediu fiscal predictibil. Guvernul s-a angajat sa mentina in anul 2012 aceleasi nivele pentru cota unica de impozitare, TVA si CAS.
Anul 2012 va gasi un sector al IMM-urilor mai usurat de poverile administrative si fiscale. L-am sprijinit prin simplificarea legii contabilitatii, introducerea declaratiei unice, diminuarea taxelor si a tarifelor, de la 491 la inceputul anului 2009, la 237 in prezent, ca urmare a comasarii sau eliminarii. Am lansat portalul „One Stop Shop” pentru a imbunatati calitatea si eficienta furnizarii serviciilor publice destinate IMM-urilor, pentru a le permite sa economiseasca timp, bani si resurse. IMM-urile au acces la toate detaliile necesare pentru infiintarea unei firme si la informatii concise si cuprinzatoare pentru obtinerea tipului de finantare adecvat.
Am abordat direct problema finantarii start-up-urilor si a initiativelor tinerilor, cele mai confruntate cu reticenta bancilor. IMM-urile vor putea alege dintr-o gama larga de surse de finantare: programe de finantare suplimentare, ajutoare si garantii de stat, programe destinate firmelor tinere.
Vad un sector al IMM-urilor, in anul 2012, care va atinge performante si in domeniile la care am ramas pana acum in urma la nivel european, cum ar fi, de pilda, inovarea sau achizitiile publice.
si ma astept la extinderea sectorului IMM, pentru ca am pus puternic accentul in anul 2011 pe promovarea spiritului antreprenorial. Am tintit tinerii, pentru a le pune in valoare elanul si ingeniozitatea, am vizat femeile – pentru a „colora” economia cu creativitatea lor aparte si plusul de idei noi.
Nu in ultimul rand, prevad un sector al IMM-urilor mai bogat in proiecte din fonduri europene. Este momentul ca intreprinderile mici si mijlocii sa profite de sansa care li se ofera, sa faca saltul de la simpla informare privind proiectele din fonduri europene (peste 60% din IMM-uri aflate in aceasta situatie), la accesarea finantarii pentru dezvoltare si realizarea de investitii.
Raman optimista. Sunt sigura ca, dintre IMM-urile performante de astazi, se vor ridica firmele de succes ale viitorului.
Care vor fi cele mai mari dificultati?
Nu as vrea sa le numesc dificultati, ci provocari. De ce? Criza ne-a demonstrat ca si cele mai nefavorabile imprejurari pot fi transformate in oportunitati, atunci cand exista viziune pe termen lung. Provocarile care ne stau in fata ne vor spori competitivitatea.
In masurile pe care Guvernul le-a luat pentru a pregati Romania pentru competitia viitorului, am actionat pe principiul ca prosperitatea sustenabila este creata cu precadere de catre IMM-uri, intr-un mediu macroeconomic propice.
Totusi, sa nu uitam ca ne-am inscris la un „maraton”, nu la un „sprint”. Lupta se duce pe mai multe fronturi: imbunatatirea accesului la finantare, simplificarea si imbunatatirea cadrului de reglementare, incurajarea spiritului inovator al IMM-urilor si cresterea competitivitatii acestora, cultivarea spiritului antreprenorial.
Mediul de afaceri ridica problema lichiditatii si – in special – a accesului la credite pentru anul 2012. IMM-urile au insa mai multe oportunitati de finantare prin programele lansate in ultimii ani: Programul pentru tinerii debutanti in afaceri, Programul Start si Programul Mihail Kogalniceanu. Peste 1.000 de IMM-uri au beneficiat de sprijin guvernamental in anul 2011, prin aceste trei programe. Succesul inregistrat a determinat continuarea programelor si in anul 2012, cand fondurile alocate vor ajunge la peste 100 mil. lei. IMM-urile vor putea profita de 10 mld. lei oferiti ca garantii de stat prin intermediul Fondului National de Garantare si de Contragarantare pentru intreprinderile Mici si MIjlocii, prin care sa le fie sustinuta activitatea de creditare.
In plus, pentru detensionarea situatiei economice, Banca Nationala a Romaniei a redus rata dobanzii de politica monetara.
Exista voci in mediul de afaceri care se asteapta la un an 2012 mai dificil, ca urmare a scaderii cererii pentru produse si servicii pe piata interna si a cresterii inflatiei. Totusi, situatia actuala ne indica un nivel al inflatiei mentinut sub control, chiar mai mic decat nivelul asteptat. in plus, Comisia Europeana preconizeaza ca cererea interna va fi unul dintre motoarele cresterii economice romanesti, in anul 2012.
Cea mai mare provocare este sa transformam economia romaneasca intr-o economie productiva. Este sansa noastra de a castiga cursa competitivitatii. Demersurile pentru imbunatatirea mediului de afaceri sunt multiple in acest moment: pe langa continuarea reducerii sarcinii fiscale, se lucreaza la diminuarea perioadei de infiintare a unei firme la 3 zile. Pietrele noastre de temelie trebuie sa fie munca, productivitatea si competitivitatea!
Daniel Negut
(Articol preluat din revista Business Point, nr. 64, varianta print)