Un comentariu publicat luni pe blogul saptamanalului The Economist si intitulat „Batalia de la Bucuresti” prezinta protestele violente care au izbucnit in capitala Romaniei, precizand ca daca pana in prezent „mamaliga nu a explodat”, la acest sfarsit de saptamana s-a intamplat totusi ceva.„Mamaliga nu a explodat”, este expresia aforistica pe care romanii o folosesc pentru a descrie atitudinea de acceptare resemnata tipica pentru tara, isi incepe comentariul The Economist. „Dar la sfarsitul acestei saptamani ceva s-a intamplat.
Mii de persoane au iesit pe strazi in Bucuresti si alte 40 de orase, manifestandu-si nemultumirea fata de incompetenta liderilor in administrarea crizei economice din Romania”, continua publicatia britanica.The Economist precizeaza ca centrul Bucurestiului a fost afectat de violente de o amploare nemaivazuta in ultimii 20 de ani, nemultumirea protestatarilor fiind indreptata impotriva presedintelui Traian Basescu.
„Iesi afara, javra ordinara”, au scandat ei, aruncand in scutieri cu pietre smulse din pavaj si cu fumigene. Acestia din urma au folosit tunuri de apa si gaze lacrimogene pentru dispersa multimea.
Politia a recunoscut ca agentii au fost poate „prea zelosi”, 60 de persoane, inclusiv cativa politisti, fiind ranite in cursul acestor proteste.
The Economist aminteste, de asemenea, factorul care a declansat aceste proteste, respectiv demisia lui Raed Arafat, „un oficial popular din cadrul Ministerului Sanatatii”, generata de o confruntare verbala cu Basescu pe tema unor controversate reforme in domeniul sanatatii.
„Domnul Basescu este binecunoscut pentru stilul sau nediplomatic, schimbator”, adauga The Economist, afirmand ca vineri, cand demonstratiile pasnice de sustinere a lui Arafat s-au extins in toata tara, presedintele a cerut Guvernului sa retraga proiectul de lege a sanatatii. El a acuzat presa de manipulare si „nu a putut rezista sa mentioneze sarcastic ca «sistemul de urgenta functioneaza perfect»”. (Mediafax)