Pe 8 decembrie 2011, proiectul Maritimo Shopping Center al IMMOFINANZ Group a primit Premiul CIJ pentru „Cel mai bun centru comercial nou dezvoltat“. Acest edificiu, aflat in Constanta, Romania, s-a deschis in octombrie 2011 si a fost vizitat de 230.000 de persoane doar in primul weekend. Este inchiriat complet si deja si-a castigat reputatia de cel mai important centru comercial si diverstisment din zona.

in fiecare an, revista de imobiliare „Construction & Investment Journal“ acorda Premiul CIJ, un premiu pretuit de specialistii din domeniu, pentru proiecte din Polonia, Romania, Slovacia, Cehia si Ungaria. in Romania, premiul de anul acesta la categoria „Cel mai bun centru comercial nou dezvoltat“ a fost acordat IMMOFINANZ Group. Juriul independent a ales proiectul Maritimo Shopping Center in fata altor patru competitori, printr-un proces de evaluare in doi pasi. Maritimo Shopping Center este unul dintre cele mai moderne malluri din Romania si, intr-un scurt interval, s-a consacrat local ca un centru popular de cumparaturi si petrecere a timpului liber. Peste 130 de magazine ofera o combinatie atractiva de produse alimentare, moda, sport, electronice, divertisment si gastronomie pe o suprafata de peste 50.000 m2.

„in cursul anului trecut, echipa noastra s-a descurcat extraordinar si a finalizat Maritimo Shopping Center in mai putin de 18 luni, pentru a pregati deschiderea in toamna acestui an. Am preluat in totalitate drepturile de proprietate asupra acestui proiect, care fusese initial planificat ca un parteneriat, intr-o faza dificila a sa, in 2010. Asadar sunt deosebit de incantat sa vad ca eforturile noastre si standardele de inalta calitate pe care le mentinem au fost recunoscute de catre un juriu independent si rasplatite cu Premiul CIJ pentru Cel mai bun centru comercial nou dezvoltat “, a comentat Eduard Zehetner, CEO al IMMOFINANZ Group. „De asemenea, acest premiu ne consolideaza decizia de a extinde departamentul de dezvoltare pe care l-am deschis in toamna lui 2010 si de a ne concentra mai mult pe acest tip de proiecte pe viitor“.

Maritimo Shopping Center si Silesia City Center, dechis recent in Polonia, sunt doua dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare finalizate de IMMOFINANZ Group anul acesta. Compania lucreaza in prezent la alte 28 de proiecte de dezvoltare. Urmatoarea finalizare planificata este centrul comercial GoodZone din Moscova, a carui deschidere este planificata pentru 2012.

Despre IMMOFINANZ Group
IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai mari cinci companii de imobiliare listate din Europa si este inclusa in indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. De la infiintarea sa, in 1990, IMMOFINANZ Group si-a constituit un portofoliu de proprietati de inalta calitate. La ora actuala, acesta cuprinde peste 1.600 proprietati cu o valoare de piata de 8,4 miliarde de euro. Activitatea de baza a IMMOFINANZ Group consta in achizitia si managementul investitiilor in proprietati, dezvoltarea de proiecte imobiliare si vanzarea acestora. IMMOFINANZ Group isi concentreaza activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistica si rezidential in opt piete regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Polonia si Rusia. Pentru mai multe informatii accesati: www.immofinanz.com.

IMMOFINANZ Group in Romania
IMMOFINANZ Group este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari din Romania, cu un portofoliu de 50 de proprietati, format in cea mai mare parte din cladiri de birouri si spatii comerciale, estimat la 894,5 millioane de euro. Romania se claseaza pe locul al treilea in portofoliul Grupului, cu o cota de 9,5%, dupa Austria, cu 42,3% si Rusia cu 10,3%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here