Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost exclus din PSD in urma deciziei luate in CExN, marti, cu 50 de voturi „pentru”, cinci „impotriva” si trei abtineri. Dezbaterile din CExN au durat aproape patru ore.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, marti, dupa decizia CExN, ca PSD nu se va reforma cata vreme va fi condus din umbra de Ion Iliescu si Adrian Nastase, el precizand ca Victor Ponta este o marioneta a acestora, „cu apucaturi tiranice si o lipsa teribila de caracter”.

„Din pacate, acest partid, atata vreme cat este condus din umbra de Iliescu si Nastase nu are vreo sansa de reformare. Au pus in fruntea partidului o marioneta cu apucaturi tiranice si o lipsa teribila de caracter, cu un ton suburban. Nu am vazut niciodata atatea minciuni si invective, nu am vazut niciodata atat de putina decenta in relatiile din partid”, a spus Geoana.

Geoana a vorbit despre „aceasta executie stalinista pentru un motiv nici macar astazi cunoscut”.

„Ma indurereaza pentru ca a fost vorba despre o decizie anuntata. Ponta si-a pus demisia pe masa santajand colegii. inteleg presiunea la care unii colegi au fost supusi”, a spus Geoana.

Decizia de excludere din PSD a fost, in opinia lui Geoana, „profund nedreapta”, el spunand ca la 18.03 a primit, pentru prima data de cand a inceput aceasta „nebunie”, „asa-zisele” acuze.

„Ponta si acolitii bat campii in ceea ce priveste asa-zisele acuzatii. Doar astazi au fost capabili sa produca un document dupa mascarada de la Comisia de Integritate”, a spus Geoana.

Adio tovarasi, pe curand prieteni

„Nu ma despart de partid, ma despart de o parte din aceasta gasca care se pretinde ca este conducere de partid. Nu ma despart de membrii nostri, nu ma despart de votantii nostri, nu ma despart de milioanele de romani care m-au votat si de cei care poate nu m-au votat si azi poate ca regreta acest lucru. Raman fidel ideilor mele politice, dar nu pot sa fiu in compania unor oameni care nu au minimul respect sa spun pentru ce esti acuzat, care sunt lucrurile reale care iti sunt imputate”, a spus Geoana.

El a adaugat ca „nebunia” excluderii sale, care nu se stie de unde a pornit, face un grav deserviciu partidului si este o dezonoare pentru cei care au intrat intr-o astfel de „complicitate si conjuratie”.

„Am nevoie si eu de cateva zile ca sa ma linistesc. (…) E un moment foarte greu din punct de vedere al unei vieti petrecute in slujba unei idei frumoase. Dar dupa cateva zile de cumpanire vreau sa va asigur ca viata mea politica va continua. Cu o parte din acesti colegi ai mei am sa ma reintalnesc intr-o forma sau alta in politica. intr-o forma sau alta ne vom reintalni. Cu altii, nu ne vom mai intalni nicodata, pentru ca nu merita sa mai fie in politica”, a spus Geoana.

El si-a incheiat declaratia cu presa cu formula: „Adio tovarasi, pe curand prieteni”, nu inainte, insa de a acuza faptul ca sedinta CExN a fost o „sala de executie”.

„La finalul unei sedinte in care macar s-a vorbit adevarat si s-a votat la ordin pot sa spun celor din sala de executie: «Adio tovarasi, pe curand prieteni». Va multumesc foarte mult”, a spus Geoana, fiind apludat de cei care au venit sa il sustina.

Iliescu este o piaza rea a acestui partid, el aduce ranchiuna

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, marti, dupa decizia CExN, ca Ion Iliescu este o piaza rea a PSD, aduce ranchiuna si nu l-a vrut pe Adrian Nastase presedinte, motiv pentru care Traian Basescu a devenit sef al statului.

„Iliescu este o piaza rea a acestui partid. El aduce ranchiuna. Iliescu nu l-a vrut pe Nastase si astfel Basescu a ajuns presedinte pe mana lui Iliescu”, a spus Geoana, dupa sedinta CExN in care a fost exclus din partid.

Ponta si-a pus demisia pe masa, santajand colegii din CExN cu un risc de instabilitate

„A fost vorba de o decizie anuntata. Domnul Ponta, asa cum a spus, si-a pus demisia pe masa, santajand colegii cu un risc de instabilitate in partid. Vreau sa spun ca inteleg presiunea la care unii colegi au fost supusi”, a spus Geoana.

El a afirmat, imediat dupa sedinta CExN, ca are un sentiment de mare tristete si in acelasi timp de eliberare.

„Aceasta executie planificata, aceasta forma de-a dreptul stalinista de a elimina din partid un fost presedinte pentru un motiv nici macar azi cunoscut ma indurereaza pentru ca cinci ani am condus acest partid alaturi de multi oameni fata de care am sentimente de mare pretuire si am crezut ca pot sa aduce democratie in acest partid. Din pacate se pare ca m-am inselat”, a spus Geoana.

PNL si PDL sunt conduse la fel ca PSD, autoritar, nedemocratic, neeuropean

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, marti, dupa sedinta CExN in care a fost exclus din partid, ca PNL si PDL sunt conduse la fel ca PSD, respectiv autoritar, nedemocratic si neeuropean.

„Acest fenomen din pacate nu este unic la PSD. Aceleasi tendinte autoritare, nedemocratice, neeuropene si nerespectuoase fata de cetateni se produc in toate partidele din Romania. Si PNL este condus la fel. Si PDL este condus la fel. Toate partidele din pacate au ajuns la epuizare. Toate partde, si din pacate si partidul nostru, partidul meu, partidul din care fac parte si in care am muncit atatia ani de zile nu a scapat de aceasta memorie bolsevica in care daca cineva spune intr-un fel si cineva spune in alt fel, acela trebuie sa fie mazilit si executat”, a spus Geoana.

El a precizat ca Romania se afla intr-un moment similar cu cel din Italia anilor ’90, cand un sistem politic corupt, mafiot si epuizat moral va trebui sa lase locul unei clase politice primenite, care sa asculte vocea profesionistilor, sa respecte vointa alegatorului si care sa atraga majoritatea tacuta a romanilor. (Mediafax)
Sursa foto: www.mirceageoana.ro/blog

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here