New Europe Property Investments plc (“NEPI”), Benevo Capital si CD Capital (“Dezvoltatorii”) au incheiat un parteneriat in vederea dezvoltarii Victoria City Center, un centru comercial situat pe Bulevardul Bucurestii Noi, avand o suprafa totala inchiriabila de 56,000 m2. In data de 15 noiembrie, Dezvoltatorii au semnat un acord cu NEPI, dupa negocieri demarate in martie 2011. Potrivit acordului, NEPI s-a angajat sa investeasca o suma importanta in dezvoltarea proiectului promovat de Benevo si CD Capital.
“Suntem foarte entuziasmati sa ne implicam in dezvoltarea acestui centru comercial de clasa internationala situat in nordul Bucurestiului, zona cu o oferta insuficienta de spatii de retail. In ultimii doi ani am analizat un numar mare de oportunitati de investitii in proiecte de retail in Bucuresti. Victoria City Centre s-a remarcat dintre toate oportunitatile pe care le-am avut in vedere datorita locatiei si conceptului deosebit al proiectului.” a declarat Martin Slabbert, CEO al NEPI.
Proiectul in suprafata de 52,230 m2 beneficiaza de acces facil atat cu masina cat si cu mijloace de transport public direct din Bulevardul Bucurestii Noi. O statie de metrou exista in vecinatatea imediata terenului, la care viitorul centru comercial va avea acces direct. In plus, exista conexiune excelenta la transportul public, mai exact o linie de autobuz, 2 linii de tramvai si 3 linii de troleibuz, toate acestea avand statii la doar 50 metri distanta de viitorul centru comercial. Accesul cu masina personala este facilitat prin doua intersectii semaforizate.
Acesta va fi cel mai modern centru comercial din Bucuresti si va include un food-anchor cu o suprafata de 4.500 m2 (primul cu aceasta dimensiune din Bucuresti) si mai mult de 32.000 m2 cuprinzand cel mai bun mix de chiriasi locali si internationali din domeniul fashion si similare. Victoria City Center va include oferte in domeniul sportului, electrocasnice, decoratiuni, sanatate si frumusete, precum si o zona de divertisment de 8.000 m2 care va inlude printre altele cinematograf, restaurante, baruri si un club de sport.
“Ne bucuram ca NEPI este parte din acest parteneriat. Echipa NEPI contribuie cu expertiza importanta pe piata de retail din Romania dar si la nivel international. Este cel mai bun partener pe care l-am fi putut gasi si impreuna formam o echipa puternica pentru a dezvolta Victoria City Center drept unul dintre cele mai importante centre comerciale si de divertisment din Bucuresti. Dorim de asemenea sa multumim agentiilor The Advisers si Colliers, consultantii nostri care au asistat CD Capital si Benevo atat in procesul de lansare al acestui proiect cat si in parteneriatul cu NEPI”, a adaugat Todd Cowan, Managing Partner al CD Capital.
“Benevo Capital este incantat de parteneriatul cu NEPI si CD Capital in dezvoltarea acestui proiect comercial si de divertisment. Benevo si-a luat un angajament pe termen lung fata de piata imobiliara din Bucuresti si va continua sa investeasca si sa-si mareasca portofoliul de active”, a declarat Michael Topolinski, CEO al Benevo Capital.
New Europe Property Investments plc este compania de holding a unui grup de firme infiintat pentru a investi in cladiri de birouri, centre comerciale si proprietati industriale, in principal in Romania unde Grupul este activ de la infiintarea sa in 2007.
Printre investitiile recente ale grupului se numara: cladirile de birouri Floreasca Business Park (decembrie 2010), galeria comerciala Auchan Retail Park din Pitesti (mai 2011), finalizarea zonei de divertisment in Promenada Mall Braila (aprilie 2011), renovarea unei cladiri de birouri din Brasov (iunie 2011). NEPI este in proces de finalizare a unui strip mall in Brasov si a modernizarii Auchan Retail Park din Pitesti. Grupul in partneriat cu Carrefour Property a inceput constructia in Ploiesti a unui centru comercial regional cu o suprafata inchiriabila de 55.000 m2.
Grupul este in prezent listat pe piata principala a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange si incepand din luna iunie 2011, este listat si la Bursa de Valori Bucuresti.
Benevo Capital a fost infiintat de Michael Topolinski. In calitate de investitor international, Michael are detineri substantiale in companii din Europa si America de Nord. Incepand cu 2007, Michael a acumulat cel mai mare portofoliu de proprietati rezidentiale si a facut alte investitii imobiliare importante in Bucuresti.
CD Capital a fost infiintata de Todd Cowan si Jordan Dermer, care au ocupat pozitiile de Chief Executive, respectiv Chief Development Officer in cadrul dezvoltatorului TriGranit Development, acestia fiind implicati in mod activ incepand din anul 1996 si pana in 2006, in dezvoltarea unor proiecte comerciale, cladiri de birouri, ansambluri rezidentiale si hoteluriin tari din Europa Centrala si de Est. Anterior, ambii au ocupat pozitii de conducere la firma Trizec Properties din Canada, unde au realizat activitati de asset management, achizitii si inchirieri.
CD Capital isi propune sa devina unul dintre cele mai puternice grupuri din domeniul investiilor imobiliare. Compania este detinuta de fondatori si incheie parteneriate cu investitori privati si institutionali.