gavel-and-sounding-blockNoul Cod civil al Romaniei, prin care sunt reglementate raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, intra in vigoare peste trei saptamani, respectiv la 1 octombrie.
Codul este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale.

Dupa inlaturarea regimului comunist, una dintre cele mai importante provocari la care au trebuit sa raspunda, in egala masura, legiuitorul, jurisprudenta si doctrina a fost reconstructia sistemului dreptului de proprietate. inlaturarea dreptului de proprietate socialista si revenirea la traditia dreptului de proprietate privata au fost consacrate, in mod treptat, in legislatia postdecembrista, in anii 1990 si 1991. Corolarul acestei evolutii a fost reglementarea constitutionala a dreptului de proprietate. in legea fundamentala au fost statuate principiile care guverneaza dreptul de proprietate privata si dreptul de proprietate publica. Ulterior, pe aceasta baza, au fost adoptate noi reglementari care au completat regimul juridic al celor doua forme ale dreptului de proprietate. Acestea au format insa un corpus de norme neunitar, care au fost integrate, asa cum este firesc, in Codul civil.

Codul civil este o conceptie monista de reglementare a raporturilor de drept privat, incorporand in totalitate reglementarile privitoare la persoane, relatiile de familie si relatiile comerciale.

Alaturi de Legea 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, intra in vigoare si Legea pentru punerea in aplicare a acestuia, care prevede o serie de masuri tranzitorii.

Legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva.

Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.

Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi.

Prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Dispozitiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.

Dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Dispozitiile sunt aplicabile si in privinta persoanelor decedate anterior datei intrarii in vigoare a noului Cod civil.

Persoanele aflate la data intrarii in vigoare a Codului civil sub tutela, curatela, interdictie sau alte masuri de ocrotire sunt supuse, in ceea ce priveste capacitatea lor, dispozitiilor Codului civil.

Dispozitiile privitoare la consiliul de familie se aplica tutelei si curatelei instituite dupa intrarea in vigoare a Codului civil.

Dispozitiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplica si persoanelor juridice in fiinta la data intrarii sale in vigoare, insa numai in masura in care prin legile aplicabile fiecarei persoane juridice nu se prevede altfel. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here