graphs-with-other-people-on-backgroundCriza datoriilor din zona euro reprezinta un pericol pentru bancile din Rusia, care ar putea pierde pana la 351 miliarde de ruble (8,5 miliarde euro), in cazul unui soc financiar in Europa, a declarat luni Serghei Moiseev, unul dintre directorii bancii centrale din aceasta tara. „Statele Unite nu reprezinta singurul risc provenit de pe pietele externe, pericolul vine si de pe pietele europene”, a afirmat Moiseev, director adjunct al departamentului pentru stabilitate financiara al bancii centrale, pentru RIA Novosti. Moiseev a explicat ca bancile rusesti, zdruncinate de criza financiara mondiala din 2008-2009, si-au extins portofoliile de obligatiuni, care reprezinta acum un risc, din cauza crizei grave a datoriilor statelor din zona euro. „Portofoliile de obligatiuni sunt un risc serios. Piata noastra financiara este integrata de mult timp in sistemul mondial si orice fluctuatie se resimte puternic si aici”, a aratat oficialul bancii centrale.

El a precizat ca in cazul unei scaderi a pietelor financiare europene cu 20%, daca indicii rusesti urmeaza tendinta pierderile bancilor din Rusia ar putea atinge circa 351 miliarde de euro. Moiseev a indicat ca bancile participa activ la iesirile de capital din Rusia. „Cele mai mari 30 de banci din Rusia au scos din tara in primul semestru circa 20 de miliarde de dolari, mare parte prin credite interbancare si imprumuturi acordate nerezidentilor, iar aceasta tendinta provoaca o anumita ingrijorare”, a spus el. Banca centrala a estimat in iunie ca in primele cinci luni ale acestui an iesirile de capital au totalizat 35 de miliarde de dolari, suma egala cu fondurile scoase din Rusia pe ansamblul anului 2010. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here