In spatele firmei canadiene Gabriel Resources, care detine peste 80% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation, se regasesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari in proiectul minier din Apuseni. Gabriel Resources anunta la sfarsitul anului 2009 ca Paulson & Co. si Electrum Strategic Holdings detin cate 18% din actiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producatori de aur din lume, si BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.
BSG isi poate dubla numarul de actiuni detinute prin exercitarea, pana la sfarsitul acestui an, a unei optiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuand in acelasi timp participatiile Paulson & Co., Electrum si Newmont la 17%, 17% si, respectiv, 14%.
Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important in proiecte aurifere.
Practic, toti actionarii cunoscuti ai Gabriel sunt mari investitori in aur si au facut o buna parte din avere prin astfel de afaceri.
Paulson a devenit miliardar in 2007, cand a fãcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind impotriva creditelor ipotecare subprime. El a castigat anul trecut 5 miliarde de dolari mizand pe aur si a stabilit astfel un nou record pentru industria fondurilor de hedging. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.
Paulson si-a inceput cariera la fondul de hedging Odyssey Partners si a devenit mai tarziu director la Bear Stearns, banca americana de investitii care a dat faliment in prima parte a anului 2008. A fondat Paulson & Co. in 1994 si este pe locul 39 in ultimul top Forbes privind miliardarii lumii, cu o avere de 16 miliarde de dolari.
Paulson declara, la finele anului 2009, ca actiunile Gabriel Resources isi vor tripla valoarea dupa ce compania va primi toate avizele necesare exploatarii zacamantului aurifer din Muntii Apuseni. intre timp, valoarea actiunilor companiei a crescut de peste doua ori, de la 3,5 dolari canadieni la 6,7 dolari canadieni.
Beny Steinmetz controleaza a doua avere din Israel, estimata de Forbes la 6 miliarde de dolari, mai mica doar decat cea a familiei lui Sammy Ofer, decedat in luna iunie.
Steinmetz a facut bani din diamante si aur si a vandut in 2010 grupului brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari, 51% din actiunile companiei sale din Guinea, care se ocupa cu mineritul fierului. Zacamintele preluate de Vale sunt considerate printre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume.
Steinmetz mai are afaceri in imobiliare, inclusiv in Romania, unde este implicat, in Bucuresti, in proiectul rezidential West Park din Militari, prin intermediul firmei Seven Hills. Forbes noteaza ca omul de afaceri nu a avut la fel de mult noroc in imobiliare precum in industria metalelor si pietrelor pretioase, viabilitatea companiilor sale Scorpio si Five Mounts fiind pusa sub semnul intrebarii de auditori.
Americanul Thomas Kaplan, locul 736 in topul Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari, este „un istoric cu educatie la Oxford care s-a reprofilat in investitor” si pariaza masiv pe aur. A facut avere din gaze naturale, dupa ce a cumparat licente de exploatare in Texas care au oferit accesul la zacaminte de 68 miliarde metri cubi.
Personajul Kaplan apare in presa ca o surpriza, ca un profesor de istorie cu educatie aleasa care a reusit in lumea dura a afacerilor. Forbes il descrie prin intrebari retorice: „De ce il urmeaza marile fonduri de hedging pe Tom Kaplan in investitii pe aur?”.
Natura interesului Newmont la Rosia montana este evidenta. Compania, infiintata in urma cu mai bine de 90 de ani, este unul dintre cei mai mari producatori de aur din lume, cu afaceri de 9,5 miliarde de dolari in 2010.
Prezenta (sau absenta) miliardarului George Soros in actionariatul Newmont a starnit controverse in Romania privind interesul sau pentru proiectul Rosia Montana. Ca orice speculator si investitor, Soros a fost intotdeauna cu ochii pe aur. Pretul metalului a urcat de peste trei ori din 2007 in urma diverselor crize financiare si economice care au maturat lumea. in vara lui 2010, Soros avea mai putin de 200.000 din actiunile Newmont, cumparate in acelasi an si inregistrate drept „investitie noua”.
Potrivit presei internationale, Soros a vandut in luna mai expunerea pe aur dupa ce declara, in ianuarie 2010, ca metalul pretios reprezinta „balonul speculativ suprem”.
Paulson si-a mentinut insa in trimestrul al doilea al acestui an investitiile in aur, hotarand sa nu urmeze exemplul lui Soros. El declara, la inceputul lunii mai, la o televiziune din SUA, ca pretul aurului se indreapta spre 4.000 de dolari pe uncie. in prezent, aurul se tranzactioneaza in banda 1.800-1.900 de dolari pe uncie.
Gabriel Resources a fost fondata in 1997, compania fiind construita cu ajutorul omului de afaceri de origine romana Frank Timis, care s-a retras in 2003 pentru a se ocupa de alte afaceri.
Timis este implicat in numeroase afaceri in industria resurselor naturale, iar compania pe care o conduce, African Minerals, exploateaza impreuna cu investitori chinezi unul dintre cele mai mari zacaminte de minereu de fier din Africa. African Minerals a vandut recent catre o companie din China 25% din actiunile proiectului respectiv pentru 1,5 miliarde dolari.
Gabriel Resources mentiona la finele anului 2009 ca a investit in dezvoltarea proiectului Rosia Montana peste 350 milioane de dolari. Compania noteaza, in cel mai recent raport financiar, ca avea la jumatatea acestui an lichiditati de 176,4 milioane de dolari.
Compania canadiana detine 80,23% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation, restul capitalului fiind in proprietatea statului roman.
Zacamantul de la Rosia Montana are rezerve de peste 300 de tone de aur si 1.600 tone de argint.
(Material realizat de Vlad Popescu, [email protected])