cinema_filmCinematografele europene care difuzeaza opere europene non-nationale vor primi sprijin financiar pentru digitalizarea lor, bugetul total alocat in acest sens prin programul Media al Uniunii Europene fiind de 2.000.000 de euro.
Scopul schemei de finantare privind digitalizarea cinematografelor este acela de a incuraja cinematografele sa ruleze un procent semnificativ de opere europene non-nationale, pentru a exploata posibilitatile oferite de tehnologia digitala, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ww.media-romania.eu.

Cererea de propuneri initiata in acest sens prin programul Media al Uniunii Europene are ca scop facilitarea tranzitiei la tehnologia digitala pentru cinematografele care ruleaza filme europene, prin sprijinirea costurilor indirecte in legatura cu achizitionarea unui proiector digital.

Programul se adreseaza operatorilor europeni independenti de cinematografe a caror activitate principala este proiectia de filme.

Operatorii de cinematografe interesati sa acceseze astfel de fonduri trebuie sa aiba sediu intr-una din tarile urmatoare: cele 27 de tari ale Uniunii Europene; tarile SEE (Spatiul Economic European), Elvetia si Croatia.

Pentru a fi considerate eligibile, cinematografele trebuie sa fi proiectat in 2010 cel putin 50% filme europene, dintre care cel putin 30% sa fie filme europene non-nationale.

Bugetul anual alocat pentru cofinantarea proiectelor este estimat la 2.000.000 de euro.

Contributia financiara atribuita este o subventie si ia forma unei sume forfetare, de maximum 20.000 euro per ecran. Aceasta subventie acopera toate costurile legate de trecerea cinematografelor europene la tehnologia digitala, excluzand costurile proiectorului digital si ale serverului.

Organizatiile candidate trebuie: sa fie cinematografe care programeaza filme europene in premiera, in decurs de maximum 12 luni de la data premierei nationale; sa fie deschise pentru public de cel putin trei ani; sa dispuna de un sistem de eliberare de bilete si de declaratie de intrare; sa aiba cel putin un ecran si 70 de locuri; sa fi prezentat 520 de proiectii pe an in cazul cinematografelor permanente (cinematografe care functioneaza cel putin sase luni pe an), 300 de proiectii pentru cinematografele cu un singur ecran (30 de proiectii pe luna) si cel putin 30 de proiectii pentru cinematografele de vara/in aer liber (cinematografe care functioneaza mai putin de sase luni pe an); sa fi avut cel putin 20.000 de spectatori in ultimele 12 luni sau 20.000 de intrari in cinematograf cu plata efectiva a unui bilet normal.

Candidatii care au primit sau vor primi un proiector de la un integrator tert ca urmare a semnarii unui acord privind taxa pe copia virtuala (virtual print fee, VPF) nu vor fi eligibili pentru sprijin.

Propunerile pentru accesarea acestor fonduri trebuie sa fie trimise pana la 15 septembrie 2011 (data postei), la Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA) din Bruxelles. Cererile trimise prin fax sau e-mail vor fi respinse.

Vor fi acceptate doar cererile depuse pe formularul oficial de cerere, semnat in mod corespunzator de persoana autorizata sa incheie angajamente obligatorii din punct de vedere juridic in numele organizatei candidate. Pe plic trebuie sa se mentoneze cu claritate: MEDIA programme – Distribution EACEA/19/11 – Digitisation of cinemas. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here