Actiunile OMV Petrom (SNP) au fost oprite de la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, dupa ce Ministerul Economiei a anuntat ca a esuat oferta prin care statul vroia sa vanda 9,84% din titlurile companiei. Actiunile au fost suspendate de la tranzactionare la ora 15:17, moment la care erau in scadere cu 1,9%, la pretul de 0,3762 lei. Linia descendenta era contrara cresterilor usoare consemnate de cele mai multe titluri de la BVB.
in prima parte a zilei, titlurile au crescut cu maximum 2%, insa dupa ora 11:00 pretul a revenit sub nivelul de la finalul sedintei precedente.
La ora 11:22, MEDIAFAX a publicat informatia pe surse ca oferta la Petrom ar putea fi prelungita sau anulata intrucat subscrierile erau cu mult sub pragul minim stabilit in prospect, de 80%.
Pana la momentul suspendarii tranzactiilor, cu actiunile OMV Petrom au fost realizate transferuri de 625.000 de lei.
Bursa a invocat la momentul suspendarii un articol din codul BVB, care prevede oprirea actiunilor de la transfer in momentul in care un eveniment poate influenta pretul actiunilor.
Surse din piata de capital au declarat vineri pentru MEDIAFAX ca oferta a esuat, deoarece investitorii au subscris mai putin de 80% din titluri, si va fi reluata. Potrivit unor surse, investitorii au subscris sub 50% din actiuni, fata de 80%, nivelul minim stabilit in prospectul de oferta.
Ulterior, Ministerul Economiei a confirmat, printr-un comunicat, esecul ofertei, insa nu a anuntat o data cand va relua oferta.
Agentia MEDIAFAX a anuntat esecul ofertei Petrom la ora 14:33, iar BVB a suspendat actiunile dupa 44 de minute la ora 15:17, la momentul cand Ministerul a transmis comunicatul.
Oferta a inceput la 11 iulie si s-a incheiat vineri, 22 iulie, la ora 12:00.
Oferta ar fi fost cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si s-a derulat printr-o metoda noua pe piata de capital din Romania, pretul final urmand sa fie anuntat abia la inchidere. Statul a anuntat la inceput, un pret maxim de 0,46 lei/titlu, iar marti a stabilit un pret minim de vanzare, de 0,3708 lei/titlu. Cotatia minima este cu aproximativ 3% sub nivelul de la inchiderea sedintei bursiere de joi.
La pretul maxim oferta era evaluata la 2,653 miliarde lei (607 milioane euro), iar la pretul minim statul ar fi incasat pentru tot pachetul 2,066 miliarde lei (489 milioane euro). (Mediafax)