Petru Luhan: Reducerea costului de brevetare este strict necesara pentru cresterea economica
In prezent, sistemul european de brevetare este complex si foarte costisitor. Dupa ce Oficiul european de brevete (OEB) emite un brevet, acesta trebuie sa fie validat de fiecare stat membru in care inventatorul doreste sa beneficieze de protectie. Pe langa formalitatile administrative, aceasta procedura presupune si costuri de traducere considerabile. Pentru a-si proteja o inventie in toate statele membre UE, o intreprindere trebuie sa cheltuiasca pana la 32 000 de euro, in timp ce in SUA aceste costuri se ridica la aproximativ 1 850 de euro.
Pentru a incuraja cercetarea romaneasca trebuie abordate doua probleme esentiale:
1. brevetarea inventiei
2. gasirea de fonduri pentru punerea in practica.
Cele doua aspecte vor fi dezbatute in cadrul unei conferinte pe care o va organiza europarlamentarul Petru Luhan, in toamna, la Bucuresti.
Pe langa oferirea unui cadru propice pentru investitori si inventatori, conferinta va dezbate o tema de actualitate – Crearea unui brevet european cu efect unitar – care ar permite reducerea cu 80% a costurilor pe care le suporta in prezent intreprinderile.
1. Un brevet european comun
In prezent brevetarea unei inventii este foarte scumpa in Europa, in principal din cauza costurilor legate de traducere. Pentru ca brevetul acordat sa fie valabil intr-un stat membru, inventatorul trebuie sa solicite validarea acestuia la nivel national in fiecare tara in care se urmareste protectia brevetelor. Acest proces presupune costuri administrative si de traducere considerabile care ajung la aproximativ 32 000 EUR atunci cand se urmareste protectia brevetelor in UE-27, suma din care 23 000 EUR reprezinta numai tarifele de traducere. in comparatie, un brevet in SUA costa in medie 1 850 EUR. Astfel, 25 de state membre (toate statele membre ale UE in afara de Spania si Italia) au decis sa adopte un brevet european cu efect unitar, simplu si la un pret rezonabil. in urma acestei initiative, Comisia Europeana a prezentat doua propuneri legislative referitoare la crearea acestui brevet. Sub noul regim, cererile vor trebui traduse numai in una dintre cele trei limbi de lucru – engleza, germana sau franceza – si, pe parcursul unei perioade de tranzitie de 12 luni, intr-o alta limba aleasa de solicitant. Astfel, costurile necesare pentru obtinerea unui brevet s-ar reduce in mod considerabil si conform noilor propuneri costul unui brevet european cu valabilitate unitara in 25 de state membre va fi de 680 EUR, dupa o etapa de tranzitie in care costurile nu ar depasi suma de 2 500 EUR.
in momentul in care va intra in vigoare, brevetul cu efect unitar va fi valabil in cele 25 de state membre participante la cooperarea consolidata cu privire la acest sistem. Doua state membre, Italia si Spania, au hotarat sa nu participe, intrucat nu sunt de acord cu regimul lingvistic. intreprinderile din aceste doua state membre vor avea, totusi, dreptul de a solicita un brevet unitar.
„Prin crearea unui cadru mai favorabil inovarii, noul sistem va permite atragerea cercetatorilor si va putea contribui la interconectarea partilor implicate in domeniul inventicii”, a declarat europarlamentarul Petru Luhan.
2. Actiuni concrete
in luna mai a.c., europarlamentarul Petru Luhan a organizat, in cadrul Parlamentului European, evenimentul „Progresul UE prin inventii romanesti” unde au participat peste 20 de inventatori romani. Evenimentul a fost organizat in sprijinul initiativei Comisiei Europene si in vederea sensibilizarii membrilor Parlamentului European care urmeaza sa aprobe crearea brevetului european cu efect unitar, in plen, in ianuarie 2012. Expozitia s-a desfasurat sub inaltul Patronaj al Presedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, care a precizat la vremea aceea in discursul sau ca „Romania are traditie in ceea ce priveste inventiile de succes” – http://www.youtube.com/watch?v=Sa6ImTRbthU.
Un nou pas in sprijinirea inventatorilor romani va fi realizat prin organizarea conferintei din toamna, de la Bucuresti, unde vor fi invitati si posibili investitori, firme cunoscute de profil care vor putea face oferte comerciale concrete inventatorilor. „Statisticile arata ca doar 2 brevete din 100 ajung sa fie materializate sub forma unui produs. Asadar acest domeniu are nevoie de finantare si sustinere, fapt ce ar duce la materializarea mai multor proiecte si inventii. Realizarea acestora este in beneficiul consumatorului, intrucat contribuie la ridicarea standardului de viata. Conferinta de la Bucuresti va oferi cu siguranta solutii de finantare si parteneriat pentru inventiile romanesti de valoare”, a mai declarat europarlamentarul Petru Luhan.