Guvernele statelor din UE ar trebui sa sprijine financiar bancile care nu vor trece testele de stres daca acestea nu vor reusi sa atraga pe cont propriu suficient capital de la investitorii privati in termen de sase luni, potrivit unui document provizoriu al autoritatilor europene. Propunerea este pregatita pentru a primi marti aprobarea ministrilor Finantelor din Uniunea Europeana.
Liderii G20 promiteau, dupa criza financiara din 2008-2009, ca bancile nu vor mai fi salvate niciodata din banii contribuabililor.
Autoritatea Bancara Europeana va prezenta saptamana viitoare rezultatele testelor de stres efectuate la cele mai mari 91 de banci din UE, incercand sa consolideze increderea investitorilor in sistemul financiar european.
Examinarile din acest an au fost promovate de UE drept mai riguroase decat cele de anul trecut, considerate prea indulgente de catre investitori si analisti.
Oficialii europeni din domeniul finantelor incearca intre timp sa gaseasca solutii pentru eventualele consecinte ale rezultatelor testelor.
Documentul citat de Reuters noteaza ca bancile care vor trece testele, insa la limita, vor fi puse sub atenta urmarire a autoritatilor pentru a semnala din timp eventuale probleme. Aceste institutii de credit vor avea sase luni sa-si consolideze situatia financiara pana la niveluri acceptabile.
Astfel, planurile de majorare a capitalului ar trebui sa plece de la atragerea de fonduri din sectorul privat sau prin retinerea profitului, vanzari de active si fuziuni cu alte companii, se arata in ciorna obtinuta de Reuters.
insa in cazul in care bancile nu vor reusi sa atraga capital de la investitorii privati, guvernele europene ar trebui sa fie pregatite sa intervina, continua sursa citata.
Daca eforturile de a reabilita o banca esueaza si situatia acesteia devine un risc sistemic, documentul recomanda „un proces ordonat de restructurare si lichidare”. (Mediafax)