Premierul Emil Boc a acuzat opozitia miercuri ca nu tine cont de interesul national si sfideaza democratia pentru ca nu sustine modificarea Constitutiei in mandatul actual.Potrivit liderului PDL, optiunea opozitiei de a nu sustine modificarea Constitutiei in mandatul actual reprezinta o greseala, pentru ca nu se tine cont de interesul national, acest fapt reprezentand o sfidare a cadrului fundamental al democratiei.
„As face o consideratie referitoare la optiunea opozitiei de a nu sustine in acest mandat modificarile constitutionale. Este o greseala care nu tine cont de interesul national. Daca opozitia, oricare ar fi ea, s-ar raporta mereu spunand «nu acum, in mandatul urmator», niciodata nu am avea o revizuire a Constitutiei. Or, o revizuire a Constitutiei este necesara din cand in cand. Daca in 2003, opozitia de atunci ar fi spus «nu acum, sa amanam», nu am fi avut modificarea Constitutiei. De ce? Pentru ca este necesara o majoritate de doua treimi. in orice moment, daca opozitia, oricare ar fi ea, ar spune «nu vrem sa modificam», atunci intrebarea se pune: mai are rost sa chemam oamenii la referendum, sa le cerem parerea, daca opozitia spune permanent «sa nu modificam Constitutia»?”, a comentat Boc.
El a facut aceste consideratii la o conferinta organizata de Cristian Diaconescu pe tema revizuirii Constutiei.
Premierul a mai spus ca, in opinia sa, gestul opozitiei actuale fata de revizuirea Constitutiei este „o sfidare a cadrului fundamental al democratiei”. (Mediafax)