persoane-grupGuvernul a aprobat, proiectul legii asistentei sociale, prin care sprijinul social al statului va fi directionat doar catre persoane care au intr-adevar nevoie de ajutor, iar persoanele asistate vor fi incurajate sa revina la munca, a anuntat premierul Emil Boc. El a aratat ca proiectul de lege pune accent pe „responsabilitatea individuala” si functia „complementara’ a statului in sprijinirea persoanelor care au nevoie de asistenta.

Pentru acest proiect, Guvernul a solicitat si avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform noii legi-cadru a asistentei sociale, beneficiile sociale acordate au fost incadrate in patru categorii, respectiv pentru prevenirea si combaterea saraciei si riscului de excluziune sociala, pentru sustinerea copilului si familiei, pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale si pentru situatii deosebite.

Potrivit premierului, primul principiu avut in vedere la elaborarea legii este acela ca responsabilitatea privind dezvoltarea capacitatii de integrare sociala si solutionarea situatiilor de dificultate revine, in primul rand, fiecarei persoane si familii.

„Cu alte cuvinte, punem accentul pe responsabilitatea individuala si pe functia complementara a statului de a-i ajuta cu adevarat doar pe cei care cu adevarat au nevoie de sprijinul si interventia statutului. Pentru ca, din nefericire, un program de asistenta sociala generalizat, care nu face distinctie intre cei care pot sa munceasca si cei care nu pot sa munceasca, nu este unul eficient pentru un stat, consuma resurse inutil si nu ii sprijina pe cei care cu adevarat sunt in nevoie. Acest proiect de lege vine si ii sprijina direct pe cei care sunt in nevoie, fie ca au o problema de handicap, o problema de somaj, o problema temporara, iar statul vine sa-l ajute sa iasa dintr-o asemenea situatie”, a explicat seful Executivului.
Cel de-al doilea principiu este de a incuraja persoanele aflate in astfel de situatii sa revina pe piata muncii si sa fie scoase din starea de dependenta fata de stat.
„Scopul acestei legi este sa nu facem cetateanul dependent de stat toata viata lui, ci dimpotriva, sa-i cream mijloacele prin care sa poata sa iasa dintr-o asemenea stare de dependenta si sa isi poata croi propriul lui destin, asa cum si-l doreste. Interventia statului trebuie sa fie prin asigurarea egalitatii de sanse si de tratament, oferirea de oportunitati, de sprijin pentru cei care cu adevarat nu pot fara interventia statului”, a spus Boc.

Va fi instituita o limita maxima pentru beneficiile cumulate de care poate dispune o persoana sau familie, urmand ca nivelul acestui cuantum sa fie stabilit anual, prin hotarare de guvern.

Premierul a aratat ca, pentru ca actul normativ adoptat miercuri de Guvern sa aiba efectele scontate de la 1 ianuarie 2012, este necesar ca pana la sfarsitul acestui an sa fie modificate alte 15 acte normative aflate in vigoare si adoptate alte 5 acte normative noi. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here