bani_euro_11Criza zonei Euro a adus suferinta pentru moneda unica in pietele valutare. De la inceputul lunii mai, Euro a pierdut 5,2% in fata francului elvetian, scaderea fiind de 2,4% de la inceputul anului. «Datoria publica a Greciei depaseste 150% din PIB, iar masurile de austeritate adoptate pana acum nu au reusit sa coboare suficient deficitul incat sa restabileasca increderea pietelor. Jean-Claude Juncker a turnat saptamana trecuta gaz pe foc, vorbind despre posibilitatea ca FMI sa nu elibereze urmatoarea transa, in iunie, iar UE sa nu sara in ajutor», precizeaza Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers. Restructurarea datoriilor Greciei nu e o problema de daca, ci de cand, a afirmat economistul Nouriel Roubini, aflat la Bucuresti. Vocea sa este urmarita cu atentie dupa ce a avertizat incepand cu 2006 asupra riscurilor unei crize financiare de proportii.

Aprecierea francului nu se datoreaza insa numai dorintei de a retrage capitaluri denominate in Euro. Chiar si in fata dolarului american francul este castigator, atingand de asemenea niveluri record. «Neincrederea in monedele consacrate – dolarul american, Euro – este la cote neobisnuit de inalte. Economia SUA da semne tot mai clare de slabiciune, in timp ce neintelegerile din Congres amana luarea unor decizii esentiale in privinta reducerii deficitului bugetar. Francul devine prin comparatie o insula de stabilitate», adauga Victor Safta. Pietele sunt insa atente si la posibilitatea ca SNB (Banca Centrala a Elvetiei) sa ridice rata dobanzii in lunile urmatoare pentru a limita presiunile inflationiste. Economia este in expansiune, iar nivelul curent al ratei de referinta de 0,25% nu lasa loc decat pentru o singura directie viitoare: in sus.

Pentru est-europenii cu credite denominate in franci elvetieni, aceasta nu este o veste buna. Ei se gasesc in situatia de a „juca” fara voie pe piata valutara, avand mult de pierdut de pe urma accentuarii crizei grecesti. Fata de maximele din octombrie 2007, Euro a pierdut peste 27% fata de francul elvetian – iar anii 2007 – 2008 au fost cei de crestere masiva a creditarii in franci elvetieni. Fata de vara lui 2007, leul este acum cu aproape 60% mai slab in fata monedei elvetiene. Restantele la creditele in franci au ajuns astfel sa se tripleze in ultimul an. intarirea leului fata de Euro a ferit cursul CHFRON de noi cresteri: de la inceputul anului, acesta a scazut chiar cu 0,9%. insa orice forma de restructurare a datoriei publice a Greciei ar putea avea impact negativ asupra leului chiar si in relatie cu un Euro slabit. Aceasta s-ar traduce intr-o depreciere si mai accentuata fata de francul elvetian. «Prelungirea scadentelor unor imprumuturi ale Greciei ar conduce la o scadere a interesului pentru leu, insa in lipsa unei reduceri a principalului – restructurare hard – leul ar putea sa reziste relativ bine. Tendinta francului elvetian de apreciere este insa determinata si de factori specifici, iar asta poate face ca pe termen mediu leul sa mai scada in fata francului elvetian», declara Victor Safta.

****


Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si ca formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport instrumente tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), monetare, de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice). XTB detine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 25 miliarde Euro (in marja).
Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes.
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 16.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.
Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja).
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro

Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here