scaune-libereGuvernul s-a angajat in negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) ca va desfiinta in vara acestui an peste 7.000 de posturi din societatile feroviare, companiile energetice si Posta Romana si ca va reduce costurile de functionare ale acestora prin renegocierea contractelor aflate in derulare.
Posturile vor fi desfiintate pana la sfarsitul lunilor iunie-septembrie, mizandu-se in acelasi timp si pe „plecari voluntare” din companiile de stat, releva scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI, obtinuta de MEDIAFAX.

Lista defalcata a companiilor care vor fi obligate sa reduca numarul de posturi si termenul maxim pana la care trebuie efectuata aceasta operatiune a fost inclusa in memorandumul tehnic al scrisorii de intentie.

Pe lista au fost introduse:

*

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (unde vor fi desfiintate cel putin 600 posturi pana la jumatatea lunii iulie),
*

CFR Marfa (3.000 posturi pana la sfarsitul lunii iunie simultan cu reducerea la jumatate a numarului de centre regionale, de la 8 la 4 unitati),
*

CFR Calatori (cel putin 1.000 posturi pana la sfarsitul lunii iunie),
*

CFR (minimum 1.500 posturi pana la sfarsitul lunii iunie),
*

Interventii Feroviare (cel putin 30 posturi pana la sfarsitul lunii august),
*

Electrificare CFR (cel putin 250 posturi pana la sfarsitul lunii august),
*

Telecomunicatii CFR (cel putin 100 posturi pana la sfarsitul lunii august),
*

Posta Romana (cel putin 70 posturi administrative desfiintate si reducerea numarului de oficii postale cu mai mult de 900 unitati pana la sfarsitul lunii iulie),
*

Termoelectrica (cel putin 300 posturi pana la sfarsitul lunii iunie)
*

complexul energetic Turceni (200 posturi pana la sfarsitul lunii septembrie).

Costurile de functionare ale companiilor vor fi reduse in acelasi timp prin renegocierea sau terminarea contractelor considerate „neperformante” (la CNADNR si Tarom), dar si prin „reduceri de personal voluntare” (Tarom). (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here